
- Acest eveniment a trecut.
Ziua Copilului și Rusaliile
4 iunie 2017 @ 13:30 - 17:00

Anul acesta sărbătorim Ziua Copilului pe 4 iunie în parteneriat cu Parohia Sf. Ioan Gură de Aur.
Comunitatea strânsă în jurul Bisericii ne așteaptă să sărbătorim împreună nu numai Ziua Copilului, dar și Rusaliile (Pogorârea Duhului Sfânt).
Poienița din spatele bisericii se va umple în atmosferă de sărbătoare cu bucuria revederii și veselia jocurilor copilăriei. Sunt așteptați cu drag nu numai cei care au copii sau practică religia ortodoxă, ci toți cei care vor să regăsească copilul din sine și căldura unei comunități românești solidare.
Un coș cu bunătăți pe care să le împărțim cu toții, băuturi (de preferat) răcoritoare, o pătură de picnic și voia bună sunt ingredientele necesare acestei după-amieze la iarbă verde, așadar nu le uitați acasă!
„Țară, țară, vrem ostași!”, „Baba-oarba”, „Rațele și vânătorii” , „Elasticul” sunt doar câteva dintre jocurile copilăriei noastre și pe care le vom juca împreună, mici și mari, în bucuria de a fi din nou copii.
După terminarea serviciului religios în Biserică, vom da startul în jurul orei 13:30 momentelor de joc și cântec, alături de invitați speciali.
Biserica a pregătit pentru toți copiii daruri micuțe prin care să împartă dragostea, bucuria, pacea, răbdarea, bunătatea, facerea de bine și blândețea.
De asemenea, în spiritul generozității, fiecare copil poate să aducă un mic cadou ce urmează să fie trimis copiilor din România, sponsorizați prin intermediul Fundației FORChildren. Recomandăm ca acest cadou să fie în valoare de 5-10 Euro și să cuprindă rechizite care pot fi folosite de copii la școală, însoțite de un mesaj sau desen făcut de copilul care trimite cadoul.
Înregistrarea prealabilă nu este necesară, dar pentru a ne pregăti mai bine, vă rugăm să trimiteți o confirmare cu subiectul „4 iunie”, care să cuprindă numărul de adulți și copii (și vârstele lor) pe adresa contact@rompro.nl.
Va așteptăm cu drag și ne bucurăm să fim din nou împreună!