Anul acesta sărbătorim 30 de ani de prietenie și cooperare între Deventer, orașul Sibiu și Comunitatea românească din Țările de Jos. 2019 este anul în care acum 30 de ani au avut loc revoluții în Europa Centrală și de Est (inclusiv România). Este și anul în care România a avut președinția Consiliului European din 1 ianuarie până la 30 iunie și a organizat Summit-ului UE la Sibiu. De asemenea, Sibiul poartă în 2019 titlul „Regiunea Gastronomică a Europei”.

Participanții sunt elevi, studenți și profesori din școli și instituții de învățământ din ambele regiuni / țări, de la învățământul primar până la învățământul universitar. Sectorul creativ participă cu film, fotografie, arte vizuale, lecturi și muzică.

Într-un program variat vor avea loc o serie de evenimente culturale, educaționale și economice. Prin aceasta dorim să consolidăm cooperarea, să oferim o imagine mai completă a României (moderne) și să subliniem contribuția Deventerului la cooperarea dintre Țările de Jos și România.

În „Săptămâna României”, o delegație din Sibiu va participa între 5 și 10 decembrie la un program cu reprezentanți din sectorul antreprenorial, educație, sectorul cultural, autoritățile locale și provinciale și ONG-uri.

Cultură

Programul cultural, printre altele:

  • Expoziție Deventer-România 1989-2019 – 15 noiembrie – 15 decembrie în Spatiu public al Primariei Deventer (Stadhuis Deventer). Intrare gratuită. Imagini ale prieteniei și a cooperării între Sibiu și Deventer și comunitatea românească din Țările de Jos. Mai multe informații: Fundația NetSib www.netsib.nl
  • Proiect fotografie 30 de portrete Deventer-România 1989-2019, fotografii de Iulia Scrob din Sibiu și Viorica Cernica din Deventer. 30 de fotografii portret ale unor oameni olandezi și români, ale căror vieți au fost influențate și / sau schimbate de legătura dintre Deventer și Sibiu din decembrie 1989. Expoziție digitală începând cu data de 15 noiembrie www.netsib.nlwww.viorica-cernica.com https://www.facebook.com/iuliaphoto/

Educație

În programul educațional se acordă, printre altele, atenție studiului proiectelor legate de Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (SDG) ale ONU, cunoscute și sub denumirea de Obiective globale.

Exemple sunt:

  • promovarea creșterii economice durabile și favorabile incluziunii;
  • ocuparea forței de muncă în mod productiv și condiții de muncă decente pentru toți;
  • asigurarea modelelor de consum și producție durabile.

Proiectele contribuie la nivel local la obiectivele de sustenabilitate și se alătură inițiativelor precum Deventer4GlobalGoals.

De asemenea, se acordă atenție schimburilor de studenți și schimbului de know-how prin ateliere pentru studenți și profesori. Rețele și evenimente sociale au loc și în colaborare cu studenți din România și alte țări din Europa de Est, printre altele.

Ediția a6 a – Network Event al LSRS Olanda (Liga Studenților Români în Străinătate, Olanda) – vineri, 15 noiembrie, ora 17:00, locație: Gasfabriek (Ondernemershuis), Zutphenseweg 6b, Deventer. Tema: educație de calitate în perspectiva Global Goal 4. Informații: https://www.facebook.com/events/478991222702967/

Economie

În secțiunea economică va fi întâmpinată în Deventer o delegație de antreprenori din orașul Sibiu și împrejurimi. Asociația de antreprenori mici și Mijlocii ( MKB Deventer) a invitat în acest scop companii și reprezentanți ale instituțiilor guvernamentale și ale cluburilor de afaceri din Sibiu. Scopul este cunoașterea reciprocă prin stabilirea de cont(r)acte comerciale, întâlniri și vizite pentru a crea noi canale de distribuție între antreprenori și companii românești și olandeze din SIbiu și Deventer.

Organizare “Focus op Roemenië”: fundația NetSib, în colaborare cu municipalitatea Deventer, parteneri români și olandezi.

Mai multe informații pe: www.netsib.nl, www.facebook.com/stichtingnetsib și pe site-urile web și rețelele de socializare ale partenerilor participanți.

Care este reacția ta?
0Cool0Upset0Love0Lol

Adăugați un comentariu

sus
ro_RO