1. Pentru început, spune-ne câte ceva despre tine. Cine e Simona Florina Popa?
M-am născut în 1980 într-un orășel din Muntenia, al doilea copil. Ar fi trebuit să mă cheme Florentina, dar când să completeze certificatul, funcționarul nu a avut suficient loc și atunci a rămas Florina. La 11 luni, povestea spune că am călătorit cu trenul mai bine de patru ore până-n sudul Moldovei, în brațele bunicii mele. Până la 21 de ani a fost un du-te-vino între cele două ținuturi, am învățat să vorbesc în Moldova și să citesc în Muntenia, apoi cărțile m-au însoțit oriunde eram. Ele erau alinare, constanță, aventură, joacă.
Una dintre diferențele dintre cele două locuri – și erau multe – era graiul. Îmi amintesc că, de fiecare dată când începea școala, urma o perioadă relativ scurtă în care pierdeam accentul moldovenesc. În schimb când mă supăram, oriunde m-aș fi aflat, îl preluam în mod voit; cred că mi se părea că îndulcește cumva exprimarea unei emoții negative puternice (conceptul este raportat la vremuri). Asta a fost prima dată când, fără să-mi dau seama, am suprapus un anumit grai unei emoții.
În ciclul primar, am hotărât că vreau să mă fac avocat. Probabil văzusem vreun film în care un avocat câștigase un proces răsunător, deși nu părea să aibă mari șanse de izbândă. Știu că acest lucru m-a fascinat din mai multe motive, însă acum îmi dau seama că cel mai important pentru mine a fost faptul că cineva folosise cuvântul pentru a acționa: pentru a se afirma, a susține ceva sau pe cineva, pentru a lua poziție față de ceva, a apăra, a convinge, a schimba mentalități, perspective, a prezenta idei. Cât de tare este asta?! mi-am zis. După 21 de ani, am fost legată mai mult de Dobrogea. Am făcut facultatea de drept aici și am lucrat mai bine de 15 ani ca și consilier juridic.
Între timp s-a născut Matei și m-am mutat, din nou, în orașul în care m-am pregătit pentru toate schimbările. Într-o după amiază am citit această carte pentru copii; îmi amintesc că veneam de undeva, eram singură în mașina pe care abia o parcasem; era cald, zgomot și nu mai aveam răbdare să urc până sus sau poate mai trăgeam încă de timp, ca să mai stau cu mine însămi, când am început să o citesc. Când am terminat, am rămas cu ochii la ultima ilustrație și jur că am putut simți briza mării și gustul prăjiturii în gură și-am auzit foșnetul valurilor, deși eram la sute de kilometri de mare și nu aveam nici vreo prăjitură în apropiere.
În perioada următoare, au mai urmat vreo 2-3 experiențe în care m-am conectat foarte puternic la poveștile pentru copii și nu întotdeauna în sens pozitiv, cel puțin nu la prima lectură. Și atunci a apărut ideea că citind cărți mai noi sau mai vechi, pentru copii, împreună cu Matei sau separat, voi asigura o punte de comunicare mai bună între noi: el să știe cum a fost, eu să încerc să înțeleg cum este acum lumea lui.
Și pentru că mi s-a părut că sensurile unei lecturi se amplifică atunci când scrii despre ea, a apărut ideea blogului Cărți pentru Matei, pe care l-am creat în iarna lui 2018. Apoi ne-am mutat în Olanda unde am fondat Biblioteca Cărți pentru Matei. Iar acum s-au împlinit deja 2 ani și 4 luni de când realizez activități de bibliotecară, creatoare de conținut și editoare.
2. Ce te-a adus în țara lalelelor?
Partenerul. Haha! Adevărul este că, deși pe când eram studentă visam să plec în călătorie în jurul lumii, nu am mișcat vreodată un deget să fac ceva concret în sensul ăsta. Așa că, atunci când a venit cu ideea, am fost surprinsă. Eu nu mă mai gândisem la asta de mult. El era foarte entuziasmat și încrezător, cel puțin asta mi-a arătat mie, așa că nu am vrut să fiu mai prejos. Am vrut să fiu și eu la fel de curajoasă… A urmat o căutare de locuri de muncă și a găsit în Olanda.
3. Cum ți-a venit ideea să pui bazele unei biblioteci românești pentru copii în Olanda? Cum a fost primită această inițiativă de comunitatea românească?
Biblioteca Cărți pentru Matei a apărut pentru că, la un moment dat, mi-am dorit foarte tare ca pasiunea mea pentru cărți pentru copii să nu fie doar o „extravaganță individualistă”, mi-am dorit ca de ea să poate beneficia oricine ar putea fi interesat.
Pentru mine erau și sunt cele mai importante cărțile pentru copii și biblioteca. În plus, mi-am dorit un loc unde să mustească creativitatea și inițiativele.
Cum am spus, site-ul Cărți pentru Matei – unde postam recenzii sau, mai degrabă, eseuri despre cărți pentru copii – exista încă din 2018. Am creat site-ul dintr-o nevoie personală și pentru a satisface o nevoie personală, iar denumirea reflecta acest lucru: Cărți (ca obiect de studiu și mijloc de înțelegere) pentru (orice demers realizat ar fi beneficiat în final lui) Matei (numele copilului meu).
Când am înființat biblioteca, iar site-ul a devenit un accesoriu al acesteia, m-am întrebat dacă ar trebui să schimb denumirea ca să reflecte interesul general pe care voiam să-l servesc. Apoi mi-am dat seama că, în fond, și acum caut să realizez același lucru, doar că pentru mai multe persoane. Să contribui la comunicarea sigură, onestă și profundă între un părinte și copilul său, între un cititor și cartea din mâinile sale. Și în final mi s-a părut firesc să rămână aceeași denumire.
Când am înființat biblioteca, nu m-am bazat pe vreun studiu de piață, pe statistici sau pe ceva asemănător. Am considerat această biblioteca o investiție, ceva ce ar fi urmat, prin simpla sa prezență și manifestare, să determine niște modificări sau să le accelereze pe cele în curs. Și cred că, din punctul ăsta de vedere, își îndeplinește foarte bine scopul. Interesul pentru sărbătorirea multilingvismului este în creștere în comunitatea românească, poate un pic și datorită nouă. În plus cred că inspirăm și motivăm, la rândul nostru, pe alții.
4. Ești creatoare de conținut, editoare și bibliotecară. Ne poți vorbi puțin despre activitățile pe care le desfășori aici ?
Pe site-ul cartipentrumatei.ro scriu recenzii, eseuri, articole informative despre evenimente, iau interviuri.
De asemenea, tot aici, editez articolele trimise de colaboratori. Recunosc că-mi place să văd cum poate schimba topica sau muzicalitatea textului o virgulă ici-colo sau o inversare de cuvinte etc.
Ca bibliotecară, caut să spun (în scris sau oral) povești frumoase despre cărți astfel încât să se simtă atrași cât mai mulți cititori; organizez activități, întâlniri; vorbesc, uneori poate prea mult, despre cărțile pentru copii, despre cititul împreună, despre cum toți copiii sunt, fără excepție, cititori și cum putem afla ce fel de cititori sunt; fac recomandări de carte, realizez acest serviciu de livrare de cărți la abonat acasă, serviciu etc.; mă strădui să fac cunoscut calitatea de cititori a membrilor comunității românești, comunității mai mari din care facem parte. Și asta îmi ocupă tot timpul. Haha…
5. Ai fost nevoită, în toți acești ani de când locuiești în Regatul Țărilor de Jos, să te reprofilezi în plan profesional? Ți-a fost greu? Ai întâmpinat dificultăți în ceea ce privește limba?
În România am lucrat ca și consilier juridic, iar în Regatul Țărilor de Jos sunt bibliotecară, editoare și creatoare de conținut. Bănuiesc că asta înseamnă că m-am reprofilat pe plan profesional, însă a fost ceea ce mi-am dorit. Dacă mi-a fost greu să mă reprofilez? Nu chiar.
Limba, mda. Prima dată când s-a apropiat o mămică de mine să întrebe dacă ar putea copiii să se joace împreună, eu încă îl așteptam pe Matei. Când în sfârșit a venit (avea obiceiul să se uite după păsări când eu îi făceam disperată cu mâna), i-am spus plină de surescitare „Finsănt vrea să se joace cu tine”. El s-a uitat cu ochii lui mari, verzi, la mine și m-a întrebat „Cine-i Finsănt?”. Eu încă nu mă prinsesem că oamenii nu înțeleg în jurul nostru ce vorbim așa că am făcut ce era firesc: m-am înroșit, i-am dat un cot în coaste și i-am șoptit încă o dată „Finsănt” și am arătat din bărbie spre copilul care stătea lângă noi. „A, Vincent!” „Asta am spus și eu.” „Nu, tu ai spus Finsănt.” Tot drumul spre casă, vreo 15 minute am repetat numele colegului și micul profesor tot nu a fost mulțumit. Seara vine taică-su acasă și-i spunem întâmplarea. „Vincent”, spune el fără să-l întrebe nimeni. „Da!” spune aprobator Matei.
Apoi am observat că ceea ce puteam înțelege scris nu distingeam neam când se vorbea, chiar dacă se vorbea rar. Pe lângă asta am avut și o primă profesoară care mi-a spus că sunt obsedată de control pentru că pun atâtea întrebări legate de gramatică, apoi următoarea profesoară m-a pierdut un pic cu lecțiile legate de cum să ceri cartofi la piață. Însă anul ăsta mi-am propus să încerc să învăț singură, cu subiecte care să mă pasioneze și folosind mult înregistrări audio. Să vorbesc și să înțeleg limba neerlandeză este o abilitate pe care mi-o doresc.
6. Cum este comunitatea în care trăiești, te-ai simțit binevenită în Occident ?
Sinceră să fiu, am încetat cu mult timp înainte de a veni aici să mă aștept să fiu binevenită într-un loc. În plus, nu știu dacă experiența mea este relevantă în condițiile în care lucrez de acasă, mai mult singură.
Pot să spun, în schimb, că cei un pic mai mult de patru ani de când sunt aici, au reprezentat un timp suficient cât să pierd deja o persoană de care îmi amintesc cu drag și care mi-a lăsat în dar bucuria de a-i privi grădina pe care a îngrijit-o mulți ani – de câte ori trec pe lângă ea – și pe prietena ei cu care mai schimb din când în când câte o vorbă.
7. Dacă ar fi să faci o paralelă între România și Regatul Țărilor de Jos, ce diferențe vezi din punct de vedere economic, social și cultural ?
Hm, întrebarea asta mă duce cu gândul în timp, în urmă cu câțiva ani. Eram la masă cu colegi și șefi de la serviciu. Și a apărut din nou discuția despre productivitatea colegilor din orașul cutare față de colegii din orașul cutare. Îmi amintesc că nu am făcut decât să spun că circumstanțele sunt diferite și motivațiile la fel. A fost de ajuns să stârnesc ranchiuna fără sfârșit a celei care deschisese subiectul. Am pierdut prietenia unei persoane pe care o admiram, deși probabil neîntemeiat.
Așa că acum am să spun că nu am o viziune suficient de largă ca să fac o comparație și nici nu cred că este de folos vreuna. Aș prefera mai degrabă să răspund la întrebarea „Dacă ar fi să faci o paralelă între tine, cea din România, și tine, cea din Regatul Țărilor de Jos, ce diferențe vezi din punct de vedere economic, social și cultural?”
Aș răspunde ceva de genul: am o mică grădină care mă relaxează, din când în când vizitez mămici care nu sunt în cel mai bun moment al lor, așa cum mi-am promis că voi face atunci când eram o mămică singură și, probabil, în mijlocul unei depresii și am învățat că un salut este atunci când vorbești, te uiți în ochii omului și zâmbești până răspunde și se îndepărtează – încă îl exersez. A, și să las în cutiile vecinilor o felicitare de Crăciun și Anul Nou, iar pe plic să scriu „de la numărul …”.
8. O ultimă întrebare, dat fiind că locuiești de ceva timp în Occident: ai vreun sfat pentru românii care se gândesc să emigreze?
Hm, dacă ai ajuns cu cititul până aici, vei fi răsplătit pentru că sfatul meu este scurt: călătorește, nu emigra!
Puteți urmări Biblioteca Cărți pentru Matei pe canalele sociale:
Interviu realizat de Magda Mincu.
Magda e stabilită în Olanda din 2012, împreună cu familia. Este de profesie traducătoare (predominant din neerlandeză în română) și face parte din echipa de marketing a Fundației Rompro de la începutul anului 2022. A ales să devin voluntară în Fundație în primul rând din dorința de a socializa cu alți români aflați pe teritoriul Olandei, dar și pentru a ajuta cu informații și traduceri.
