
Limba și cultura română
Text și poze: Eliza van Peppen
Sâmbătă 1 decembrie, din nou, a fost un prilej de bucurie și sărbătoare. Și ce sărbătoare! 100 de ani de România! Bineînțeles că și noi la școală, am sărbătorit alături de cei dragi rămași acasă sau împrăștiați prin alte locuri, ziua mare a Unirii. Pornind de la harta României ne-am întors în timp, ne-am dus la Alba Iulia la 1918 și ne-am imaginat Adunarea Națională, ajutați fiind de smartboard-ul nostru. Prin procedeul conversației, am vorbit pe înțelesul copiilor, despre acest act de voință a miilor de oameni, act important realizat sub conducerea Regelui Ferdinand I.
Îmbrăcați în costume naționale și pe fundalul Horei Unirii și al altor cântece populare, am antrenat copilașii în realizarea stegulețelor tricolore.
După aceea, împreună cu părinții și grupa Piticilor, fluturând stegulețele, am pornit la joc și cântec. Uniți într-o horă frățească, bucuroși și emoționați am marcat cei 100 de ani de România.
Pentru că nu ne mai desparte mult timp de sfârșitul anului și implicit de serbarea noastră, am început pregătirea colindelor. Iată cele 2 colinde pe care le-am ales și repetat cu copiii:
“Moș Crăciun” – https://www.youtube.com/watch?v=BIsfablMNZU
“Astăzi s-a născut Hristos” – https://www.youtube.com/watch?v=uMj5pfdvu6w