Jurnal de școală 17.11.2018

Atelierul piticilor

Text și poze: Anca Zinculescu

Cu bucurie și emoție am pășit în sala în care urma să aibă loc primul nostru atelier împreună. Cu ajutorul Anei și al tatălui ei, am aranjat mesele pentru activitatea noastră creativă și i-am întâmpinat pe ceilalți prieteni ai noștri.

Am început prin a ne cunoaște și am continuat cu a ne descoperi degețelele prin cântec. Am aflat că degetul mare e foarte plimbăreț, degetul arătător are nevoie de baston, mijlociului îi e frig și poartă un pardesiu, inelarul e tare harnic și cară geamantanul, iar cel mic… păi, cel mic nu duce nimic :)… tocmai pentru că e mic. Copiilor le-a plăcut și să dea tonul cântecului și să aplaude la final.

Deoarece curiozitatea a fost foarte mare, nu am mai zăbovit și am trecut la activitatea creativă, ediția specială de toamnă. Pentru că ne pare rău că sărmanii copăcei rămân fără frunze, am hotărât să le lipim la loc. Așadar, cu ajutorul părinților, copiii au creat tablouri de toamnă minunate și originale cu frunzele proaspăt culese. Frunzele au fost care mici, care mari, care galbene, ruginii sau roșii. La final, copiii au adăugat în tablourile lor stickere cu animale și s-au semnat cu ștampile.

Am continuat atelierul nostru făcând cunoștință cu un elefant tare special, un elefant multicolor, pe nume Elmer. Elmer este un elefant tare haios și glumeț. Cu toate acestea, Elmer este singurul elefant din junglă care nu are culoarea gri a elefanților și asta îl întristează. Drept urmare, Elmer se hotărăște să își schimbe culoare și pleacă în aventură prin junglă. Copiii au avut ocazia să recunoască multe culori și multe dintre animalele din junglă. Continuarea poveștii lui Elmer o vom afla săptămâna viitoare.

Povestea lui Elmer a fost urmată de cântec și dans. Ne-am luat toți de mânuțe, de la mic la mare, și am încins o horă pe cinste. Am țopăit ca broscuțele, am sărit ca iepurașii, am mers ca piticii și am bătut din palme cu mare veselie.

Ne-am spus la revedere cu greu, dar cu bucurie că am petrecut o oră tare frumoasă împreună. Pe sâmbăta viitoare!

Limba și cultura română

Text și poze: Eliza van Peppen

Vedeta lecției din 17 noiembrie a fost “Furia” (de fapt, definită ca o a doua emoție, având la baza emoția principală mâhnirea, dezamăgirea, tristețea). Aceasta a doua emoție, ne dă de furca deseori si cu atât mai mult copiilor noștri.

Pe firul lecturii terapeutice “Povestea Broscuței țestoase”, am trăit experiența si emoțiile lui Tobias. Pe scurt, Tobias este o broscuță prietenoasa si isteață care se supără pe prietenii sai pentru ca aceștia nu vor sa se joace jocul propus de el. Furios pe celelalte broscuțe decide că nu-i mai sunt prieteni și vrea sa se răzbune. Pe drum, după o întâlnire surpriza cu un personaj înțelept, înțelege ca a greșit, ca e important să găsești solutii împreuna cu prietenii si nu sa te răzbuni pe ei.

De câte ori nu am auzit copilașii noștri plângându-se sau trăind aceeași experiență? Prin întrebări ca “De la ce a pornit cearta? De ce s-a supărat Tobias? Cum ar fi putut face altfel? Dar tu, ai fost furios, în ce situații? am definit “furia”, “supărarea” si am înțeles, sper eu, cum sa procedam într-o situație similara. Ne-am înnoit de asemenea vocabularul  prin cuvinte ca “dezamăgire, bosumflat, bombănind, înțelept, nepoliticos”. Acestea au fost discutate si explicate. O sugestie ar fi ca acasă sa le reluați si sa le puneți in diverse contexte. Cu ajutorul repetiției și a dvs, copiii le vor retine și utiliza in viitor.

Am jucat un joc de rol și ne-am exprimat/recunoscut, pe rând, emoțiile: bucuria, tristețea, dezamăgirea, teama.

Dumneavoastră sunteți furioși câteodată? Și dacă da, ce faceți?  Copiii au învățat sa gestioneze furia, in aceasta lecție. Cum? Prin jocul respirației: de 3 ori respirăm, respirăm, respirăm. Mai întâi, adânc și ducem aerul la burtica, în același timp gândul urmărește respirația si mâna simte burtica. Un exercițiu util de “time out” și regăsire de sine.

Lecția noastră s-a încheiat cu un moment creativ, când ne-am pus imaginația la lucru si am creat măști reprezentând furia.

Joc, dezvoltare personală și fotografie

Text și poze: Raluca Tudorache

Sâmbăta trecută, mai mulți la număr, după ce ne-am încălzit cu câteva porții de ciocolată fierbinte, am ieșit pe afară în căutarea foto-vocabulelor.

Am trecut rapid prin alfabet și am repetat lucrurile descoperite cu o lecție în urmă, apoi am continuat încercând să sfârșim de explorat alfabetul, noi cuvinte și chiar expresii, și peisajul superb de sfârșit de toamnă olandeză.

În ciuda aerului proaspăt, al culorilor și al luminii deosebite, frigul a fost real astfel încât vocabularul a părut că s-a zgribulit și el. Prin urmare, ne-am întors între pereții școlii pentru o a doua rundă de ciocolată fierbinte și o rundă de FAZAN, astfel că vocabularul nostru s-a încălzit și s-a trezit din nou la viață.

Culorile fantastice și apusul de soare au fost o inspirație și pentru mine, astfel că am realizat câteva portrete artistice cu o cameră Canon 7D, în dorința de a le oferi copiilor câteva imagini exemplare și în același timp amintiri plăcute.

La următorul nostru atelier copiii, sub îndrumarea mea, vor fi îndemnați să pregătească decorații pentru Sfântul Nicolae împreună cu o mică invenție personală: vom învăța să compunem o scrisoare de ”dragoste” pentru părinți.

Ieri a fost Thanks Giving Day, și deși este o sărbătoare americană despre care auzim de la prieteni sau doar în filme, m-a inspirat personal să meditez la lucrurile pentru care eu însămi sunt recunoscătoare. Cred că este un motiv minunat și mi se pare cel puțin un exercițiu bun să le aducem aminte copiilor sau să îi învățăm să devină conștienți de dragostea pe care o primesc, fie și necondiționată. Este important ca ei să învețe să își exprime sentimentele mai ușor și să manifeste gratitudine.