Atelierul Piticilor
Text și poze: Dilek Iusuf
Nu vă speriați, Piticii noștri nu au plecat, ci explorează lumea subterană! Tema lecției a fost „Sub pământ”.
Așa că am învățat legumele care cresc în pământ: cartoful, sfecla, ceapa, usturoiul, morcovul și ridichea. Dar și că sub pământ trăiesc și multe animale – de exemplu: cârtița, șobolanul, sconcsul, vulpea, iepurele. Ultimele două animale sunt, bineînțeles, deja cunoscute din lecția trecută. Tot din pământ am învățat că vine și apa de la robinet, iar că cea de la toaletă se duce în pământ.
Ne-am jucat de-a cârtițele și am săpat tuneluri în pământ.
Apoi am vizionat povestea ridichii uriașe și un filmuleț despre cum se joacă acest joc. Pentru că am uitat ridichea special confecționată, am improvizat cu o eșarfă galbenă, zicând că e o ridiche un pic uscată.
La sfârșit, pentru că lutul e și el un pământ special, părinții s-au întrecut la modelat ceșcuțe, ciuperci, avioane și fluturași pe care le vom picta sau colora în timpul lecției viitoare.
Limba și cultura română
Text: Eliza van Peppen
Poze: fam. Grozea
Nu-i așa că vă amintiți și voi cu drag de Moș Nicolae și de darurile sale, de dulciuri, ciocolată, portocale și mandarine? Sâmbăta trecută am pătruns și noi, cu emoție și entuziasm, în lumea magică a Sfântului Nicolae, iubit și îndrăgit de toți, dar mai ales de copii.
În Olanda, copiii îl cunosc pe Moș Nicolae sub numele de Sinterklaas și acesta e însoțit de Zwarte Piet (Petru cel Negru). Dar în alte țări? Întrebarea cheie a fost dacă Moșul ajunge și în alte țări, în afară de Olanda. Răspunsul s-a lăsat așteptat… A urma o pauză, apoi o voce veselă și sigură a anunțat că Moșul poposește și în România.
Am audiat povestea Moșului Nicolae și am aflat că tradiția Moșului își are originea în povestea personajului legendar și mitic, care a existat în persoana episcopului de Mira (orașul făcea parte din provincia istorică Licia; în prezent e parte din provincia Antalya, Turcia), un om cu credință, cunoscut pentru faptele sale bune față de copii și săraci.
Acum știm că Moș Nicolae se sărbătorește în multe țări, printre care Olanda, România, Ungaria, Polonia, Germania, Franța, Italia, Spania. În fiecare din acestea, copiii se pregătesc, cântă cântecele dedicate Moșului, își lustruiesc ghetuțele și încearcă să fie ascultători, pentru că nu doresc să se trezească în dimineața de 6 decembrie cu o nuielușă în loc de cadouri și dulciuri.
Am vorbit despre asemănările și deosebirile dintre diversele obiceiuri existente în aceste țări. În România, Moș Nicolae apare pe un cal alb, o trimitere la prima zăpadă care cade la începutul iernii. Știați că în Franța copiii lasă pentru Moș un pahar cu vin, iar pentru măgărușul său morcovi și puțin zahăr? Dar că în Danemarca Moș Nicolae vine adus de reni, cu un sac în spinare, însoțit de elfi, cărora copiii le oferă lapte și budincă de orez? În Slovenia, Moș Nicolae e însoțit de „Parkel”, care pune în încălțările copiilor obraznici cărbuni și cenușă.
Povestea lui Moș Nicolae pe care am audiat-o, dar și un cântec pe care l-am cântat împreună:
Vorbind despre înfățișarea Moșului și despre straiele sale episcopale (mantie, mitra, toiag etc.), copiii l-au recreat pe Moș Nicolae prin tehnica origami.Pornind de la cuvântul „moș”, ne-am jucat cu o nouă literă: „M”. Am desenat-o cu degețelele în aer, apoi copiii au enumerat alte cuvinte în care auzim acest sunet.
După ce am visat la cadourile pe care le dorim și poate le vom primi în noaptea de 5 spre 6 decembrie, am jucat „Ursul doarme și dansează”. E un joc de colaborare și de dezvoltare a memoriei auditive. Un copil este ursul, ceilalți cântă și dansează în cerc în jurul ursului. La final, un copil propune ursului ceva de mâncare, iar ursul trebuie să ghicească numele copilului care a vorbit.
Vă aștept, cu drag, sâmbăta viitoare, când vom sărbători 1 Decembrie, Ziua Națională a României.
Joc și dezvoltare personală
Text și poze: Raluca Tudorache
Azi am avut ocazia sa exersăm diverse jocuri competitive, dar să ne și aducem aminte de jocuri de demult.
Am început cu un concurs de clipit, la care fetițele s-au descurcat foarte bine. Și-au antrenat simțurile mai apoi cu un joc de-a „Baba Oarba”. Apoi am văzut cine poate fi cea mai rapidă și cine are reflexe ascuțite cu jocul „Uite popa, nu e popa”, așa cum l-am numit eu, în care, cu ajutorul muzicii, au trebuit să ocupe foarte rapid locuri pe scaune, astfel selectându-se până nu au mai rămas scaune.
Plină de entuziasm le-am prezentat spre final jocul Mikado-mare, cu bețișoare de lemn, știind cât de mult mă distram eu jucându-l atunci când eram de vârsta lor. Nu le-a fost necunoscut, așa că lucrurile au demarat simplu. Totul a început promițător, însă spre final clasa a devenit o dramă… reală. Spiritul competitiv al fetițelor s-a dovedit a fi puternic. Se pare că nu le place deloc sa piardă la puncte.
Sfârșitul orei am petrecut-o discutând despre cât de important este să fim toleranți, despre cât de necesare sunt manierele, și despre cum trebuie să înțelegem cu toții cum să tratăm un joc, pentru că nu putem câștiga întotdeauna, dar că putem învăța din ce simțim atunci când pierdem, pentru că prietenia este mai importantă.
Următoarea sâmbătă ne-o vom petrece la Șezătoare, la biserică, ocazie cu care vom exersa diferite elemente de lucru manual, vom asculta povești și ne vom delecta cu mâncăruri delicioase de post.
Așadar, vă așteptăm cu mare drag și voie bună pe cei care puteți ajunge!
