„Copiii noștri învață mult de la noi. Ei sunt generația de olandezi cu rădăcini românești care va juca un rol important în viața socială și politică a Olandei. Dacă ei vor avea această combinație minunată de creativitate, spontaneitate și energie românească, pe de o parte, și structura, seriozitatea și determinarea olandeză, pe de alta, nimic nu le poate sta în cale.”
Cătălina Negru este co-fondator și directorul general al Fundației ROMPRO. Crede cu toată convingerea că românilor le este mai bine uniți, de aceea a pus bazele Fundației, ajutată fiind de vasta experiență internațională pe care a acumulat-o în implementarea proiectelor. În echipa Fundației poartă pălăria agentului motivațional și debordează mereu de idei și entuziasm.
Ce te-a făcut să vii în Olanda? De câți ani ești aici?
Am ajuns în Olanda prima oară în 1977, dar indirect, prin tatăl meu, care trebuia să susțină o serie de spectacole aici. L-am rugat să îmi aducă o lalea neagră și nu a găsit. Dar mi-a adus zeci de fotografii cu peisaje, locuri și oameni din Olanda, precum și o păpușă blondă și frumoasă, de care mi-a plăcut din prima clipă.
Am ajuns aici, din nou, în 1992, în primul meu turneu cu Ansamblul Studențesc Tinerimea Română. Am dansat în toate orașele mari din Olanda și am căutat în fiecare dintre ele o umbrelă transparentă, dar nu am găsit. Dar am văzut cu ochii mei peisaje de vis, am cunoscut oameni calzi, blânzi și zâmbitori și m-am bucurat de fiecare clipă petrecută aici.
Am venit și într-o scurtă detașare în vara anului 2002 și atunci am știut că aici este locul în care vreau să trăiesc și că iubesc Olanda fără limite.
M-am mutat definitiv aici în 2006, după o perioadă petrecută în Singapore și Frankfurt, lucrând pentru ING în proiecte internaționale. În primele luni am întâlnit la un grătar un român care mi-a spus: „Trebuie să te decizi repede dacă vrei să rămâi, altfel vei trăi toată viața în șpagat între două țări, dintre care niciuna nu îți va fi cu adevărat casă.” Și am ales să rămân aici, fără să pierd dragostea pentru România, și fără să îmi neg identitatea. Am avut și lalele negre și umbrele transparente.
Te-ai adaptat cu bine la noua cultură? Cum a decurs procesul și cât a durat? După cât timp ai început să te simți acasă?
Adaptarea a venit în valuri. Sus pe val eram când simțeam prietenii în jurul meu, jos eram când nu știam limba și regulile jocului. Asta pentru că nu înțelegeam o mulțime de chestii mici și mari și nu aveam multă informație.
Dar m-am simțit acasă aici dintotdeauna. Cred că eu și Olanda ne potrivim bine.
Ce ți se pare încă greu de înțeles din cultura olandeză?
Acum înțeleg bine Olanda și o iubesc, dar nu am adoptat din cultura olandeză decât ce îmi place și mi se potrivește. Încă mi se pare o pierdere de timp socotirea fiecărui bănuț și frica structurală de a irosi banii. Cred că acel timp ar putea fi folosit mai bine. Dar văd beneficiile și cred că acest principiu aduce avantaje, când e aplicat cu măsură („met mate”).
Îmi place relaxarea olandeză și faptul de a fi fericit cu lucrurile simple. Îmi place respectul față de natură și mediu, sistemul decizional participativ, modul natural și concis de comunicare. Și aș putea continua cu tot felul de alte obiceiuri.
Cum vezi relația cu ceilalți români și păstrarea identității românești în afara granițelor României? De ce ai ales să te implici în activitatea Fundației și ce ți-ar plăcea să realizezi?
Am păstrat multe obiceiuri, poate unele vor dispărea cu timpul sau poate vor rămâne, cine știe? Sunt născută româncă și cred cu tărie că noi, românii, trebuie să ne ajutăm mult mai mult unii pe ceilalți. Tot ceea ce învățăm și împărtășim ajută. Să fim mai buni unii cu ceilalți, ajută. Să ne zâmbim și să ne îmbrățișăm, în loc să ne criticăm sau să ne categorisim.
Copiii noștri învață mult de la noi. Ei sunt generația de olandezi cu rădăcini românești care va juca un rol important în viața socială și politică a Olandei. Dacă ei vor avea această combinație minunată de creativitate, spontaneitate și energie românească, pe de o parte, și structura, seriozitatea și determinarea olandeză, pe de alta, nimic nu le poate sta în cale.
Pentru noi, dar mai ales pentru ei am construit această Fundație, ca o casă virtuală în care românii să se poată întâlni, stimula și inspira pentru a deveni mai buni. Sper că împreună cu întreaga echipă fantastică care contribuie la bunul mers al Fundației să realizăm multe proiecte de succes.
Ce-ți place să faci? Ce profesie ți-ai ales și de ce?
Îmi place să pun oamenii în legătură unii cu ceilalți și îmi place să organizez, de aceea și profesia mea de Project Manager mi-a fost de mare folos în punerea pe picioare a Fundației.
Ai vrea să ne povestești o întâmplare amuzantă sau interesantă de care ai avut parte în Olanda?
Un exemplu haios este de acum câțiva ani, vreo șase-șapte. Conduceam și credeam că înțeleg neerlandeza, așa că, atunci când la radio se spunea că radarele apar pe ecranul radioului în timp ce conduci, de câte ori vedeam pe ecranul mașinii „flitsers” zâmbeam și mă gândeam cât de avansați sunt olandezii că au introdus așa un sistem de avertizare pentru radare și îmi controlam conștiincioasă viteza. Până ce colegii mi-au spus că după cuvântul „flitsers” apar pe ecran toate autostrăzile și drumurile naționale unde se află aceste radare și că trebuie să te gândești singur pe ce drum te afli.
Ce planuri de viitor ai și cum le vei pune în practică?
Printre planurile mele de viitor, din punct de vedere profesional, se numără participarea și stimularea proiectelor bilaterale româno-olandeze, consolidarea și dezvoltarea Fundației, și crearea unei Camere de Comerț Româno-Olandeze. În ce privește dezvoltarea personală, aș vrea să ma educ să am mai multă răbdare și să ascult mai mult. Și aș mai vrea să dansez tango în Buenos Aires și samba la carnavalul de la Rio.
Deviza ta sau un citat care te motivează.
Citatul meu favorit este cel al lui George Balachines: “Why are you stingy with yourselves? Why are you holding back? What are you saving for—for another time? There are no other times. There is only now. Right now.” – Un alt fel de carpe diem.
