„Mi-ar plăcea să știu că din ce în ce mai mulți români se vor simți motivați să se implice, oricât de puțin, pentru că puțin cu puțin se face mult, și astfel vom putea realiza și mai multe proiecte care să se adreseze și mai multor categorii.”
Mihaela Niță face parte din mai 2016 din echipa de marketing și comunicare a Fundației. Ea administrează conținutul de pe rompro.nl, iar alături de Ghio Coste, web designerul Fundației, a contribuit la redesign-ul website-ului.
Ce te-a făcut să vii în Olanda?
N-am avut niciodată intenția să emigrez, dar pentru că l-am cunoscut pe partenerul meu de la vremea respectivă, am venit pentru el.
Înainte de a pleca din România, te simțeai informată cu privire la ce te aștepta aici? Ai avut surprize plăcute sau dimpotrivă?
Nu m-am documentat temeinic, am citit foarte puțin și, în rest, am vrut să descopăr fără să fiu influențată de informațiile disponibile. Au fost mai multe surprizele plăcute. Încă de la început, mi-au lăsat o impresie plăcută ordinea și curățenia din spațiul public, în comparație cu situația din România.
Mai puțin pe gustul meu a fost faptul că, la vremea respectivă, în micul oraș în care locuiam, toate magazinele se închideau la ora 18:00, iar duminica nu era nimic deschis. A fost primul șoc cultural, obișnuită să-mi pot cumpăra orice, aproape la orice oră, în România.
De câți ani ești aici? Te-ai adaptat cu bine la noua cultură? Cum a decurs procesul și cât timp a durat? După cât timp ai început să te simți acasă?
Sunt de opt ani aici. N-aș spune că m-am adaptat la noua cultură, ci că, mai degrabă, am adoptat acele lucruri sau obiceiuri și valori cu care rezonez. La început a fost mai greu, pentru că ne-am mutat destul de des – ceea ce, totuși, a fost deosebit, pentru că am avut ocazia să explorez trei provincii diferite. Abia din al treilea an ne-am stabilit și atunci chiar am început să mă simt acasă.
Ce ți se pare încă greu de înțeles din cultura olandeză?
Faptul că până și în interacțiunea cu familia și prietenii e mai puțină spontaneitate, în comparație cu felul în care decurg relațiile sociale în România. Oamenilor le place să-și programeze viața socială în agendă.
Și, după cum am zis și mai sus, mi-e greu să accept faptul că, într-o țară în care populația este predominant atee, religia are încă un cuvânt important de spus în elaborarea de politici care stabilesc modul în care comercianții își desfășoară activitatea.
La fel de greu de înțeles mi se pare faptul că, de fiecare dată când e motiv de petrecere (carnaval, ziua regelui, bâlciuri etc.), văd oameni care sunt deja beți dis-de-dimineață (nu, nu din noaptea precedentă). Sau că, în unele locuri, după șase seara, totul e pustiu și locul pare un oraș-fantomă.
Ce s-a schimbat în modul tău de viață de când trăiești aici?
Pe lângă faptul că merg mai mult cu bicicleta, am învățat să fiu mai relaxată, pentru că în România trăiam pe repede-înainte. De exemplu, în primele luni de la venirea în Olanda, încă obișnuiam să fac cumpărăturile în grabă, să pun totul repede pe banda rulantă, ca să fac loc imediat următorului client, până când, într-o zi, cineva mi-a zis zâmbind „Rustig aan!”, așa că de atunci am adoptat și vorba asta.
Cum vezi relația cu ceilalți români și păstrarea identității românești în afara granițelor României?
Până să descopăr Fundația acum un an, nu am avut nicio legătură cu alți români din Olanda, deși, am avut câteva tentative de a socializa cu unii dintre ei la început. Mi se pare important să se coaguleze o comunitate și să ne promovăm interesele, totuși.
Limba română e singurul element de identificare pe care vreau să-l păstrez, dar, în rest, nu depun eforturi în a păstra niciun obicei românesc.
Admir meșteșugurile noastre și respect oamenii care păstrează tradițiile, însă, pentru mine, cultivarea identității românești nu mai este o prioritate, pentru că nu mă mai percep ca fiind 100% strict româncă, deși, legal, sunt doar româncă. Însă, după ce am interacționat cu atâtea culturi, mă simt mai mult un cetățean al lumii, și mai puțin definită de ceea ce înseamnă românesc.
De ce ai ales să te implici în activitatea Fundației și ce ți-ar plăcea să realizezi?
M-am implicat pentru că mi-a plăcut deviza Fundației („împreună suntem mai buni”) și pentru că am rezonat cu obiectivele propuse.
Suntem o organizație non-profit și tot ce am realizat până acum a fost făcut grație dedicării tuturor voluntarilor care au contribuit până acum.
Mi-ar plăcea să știu că din ce în ce mai mulți oameni se vor simți motivați să se implice, oricât de puțin, pentru că puțin cu puțin se face mult, și astfel vom putea realiza și mai multe proiecte care să se adreseze și mai multor categorii sociale/profesionale/de vârstă.
Ce-ți place să faci? Ce profesie ți-ai ales și de ce?
Sunt licențiată în filologie, am terminat Limbi Străine și, în România, am lucrat ca interpret, dar și în producție publicitară, printre altele. De când sunt în Olanda, activitatea mea este predominant în domeniul traducerii, editării și subtitrării.
Ai vrea să ne povestești o întâmplare amuzantă sau interesantă de care ai avut parte în Olanda?
În primele șase luni de la venirea mea aici am luat trenul din Haga cu destinația Heerlen. Pentru că nu știam încă bine limba, nu am înțeles că se anunțase că trenul urma să se separe și că, dintr-un anumit loc, vagoanele din față urmau să meargă într-o direcție, iar cele din spate în altă direcție. Așa că am rămas liniștită pe locul meu, deși tot vagonul se golise.
Asta ar fi pus pe gânduri pe oricine altcineva, dar pentru că eu tot auzeam numele orașelor repetate în difuzor, mi-am văzut mai departe de treabă. Abia după ce am ajuns la capăt de linie, în Maastricht, mi-am dat seama ce se întâmplase de fapt. Noroc că Maastricht și Heerlen nu sunt totuși chiar așa de departe.
Ce planuri de viitor ai și cum le vei pune în practică?
Cochetez cu ideea de a deschide un atelier creativ, la un moment dat, pentru că simt nevoia să fac tot felul de lucruri creative. Fac decorațiuni personalizate din hârtie pentru aniversări, am experimentat și cu textile și cu tot felul de alte materiale.
Deviza ta sau un citat care te motivează.
“The day the power of love overrules the love of power, the world will know peace.”
