Pentru început, spune-ne câte ceva despre tine. Cine e Gabi Ungureanu?
Gabi: Gabi este unul dintre românii care au visat la o lume plină de posibilități, lipsită de frustrările și problemele cu care s-au confruntat ani la rând pe meleagurile patriei. Născut în ultimii ani ai perioadei comuniste și crescut în haosul ce a urmat, îmi aduc totuși aminte cu mare plăcere de copilărie. Recunosc cu oarecare mândrie că am fost unul dintre copiii crescuți cu cheia la gât, care s-au bucurat de o libertate enormă, mereu afară la joacă și mereu înconjurat de prieteni.
Absolvent al unui liceu industrial mediocru, dar excelând în sport, am ales să urmez cursurile Facultății de Educație Fizică și Sport, unde mai târziu am absolvit ca profesor. O meserie pe care nu am practicat-o niciodată, din nenumărate motive.
Fiind motivat de experiențele trăite în “cartier”, mi-am dorit de mic copil să lucrez în cadrul poliției sau al jandarmeriei. Din păcate, acest lucru nu a fost posibil. M-am mulțumit foarte repede, considerându-mă chiar privilegiat, cu o funcție la o unitate militară din orașul de baștină.
Încărcat de dezamăgiri, am hotărât în 2010 să pornesc în cea mai mare aventură a vieții mele. Am crezut cu adevărat că singura modalitate de a evolua și de a-mi schimba existența este de a părăsi mediul în care am crescut, de a îmbrățișa necunoscutul și de a-mi testa limitele.
Ce te-a adus în țara lalelelor?
Gabi: Din România am plecat în Danemarca. Acolo am întâlnit-o pe actuala mea soție, de origine olandeză, care se afla acolo la studii. După ce și-a finalizat studiile, ea s-a întors în Olanda. Eu am rămas în Danemarca, dar am ținut legătura și ne vizitam ori de câte ori era posibil. După aproximativ un an, am decis să locuim mai aproape unul de altul și așa am ajuns în Olanda.
Ai ales ca în Regatul Țărilor de Jos să-ți urmezi unul dintre visuri, acela de a deveni polițist. Ți-a fost greu să urmezi studiile în limba neerlandeză? Ce alte provocări ai întâmpinat?
Gabi: Da, într-adevăr, mi-am dorit mereu să lucrez ca polițist. Poliția olandeză nu numai că a permis acest lucru, dar m-a primit cu brațele deschise. Deși mi-a fost foarte greu în primii ani după ce am venit în Olanda, am acceptat totul ca pe o provocare. Provocările au fost constante și la toate nivelurile. Dar faptul că nu eram singur a contat foarte mult. Soția mi-a fost un adevărat ghid în modul de viață olandez. Deși în primii doi ani nu am locuit împreună și aveam fiecare preocupările sale, ea m-a ajutat enorm să mă integrez în societatea olandeză. M-a încurajat atunci când mi-a fost greu și m-a susținut în toate deciziile pe care le-am luat.
Am fost mereu conștient de faptul că, nevorbind limba olandeză, voi fi mereu văzut ca un străin și-mi va fi foarte greu să înțeleg societatea olandeză. Am început să studiez limba încă din Danemarca și am continuat sârguincios și după venirea mea aici. Când m-am mutat în Olanda, nu știam că românii nu aveau drept de muncă aici. Speriat că nimeni nu mă va angaja legal, m-am înscris imediat la Camera de Comerț ca liber profesionist și am început să caut de muncă. Am lucrat ca vopsitor, am organizat ateliere sportive și de autoapărare pe la diferite școli și am deschis o școală de karate în zona în care locuiam. Așa mi-am câștigat existența timp de doi ani. Faptul că nu aveam un loc de muncă stabil mi-a oferit din plin libertatea de a studia limba olandeză. După doi ani în Olanda, reușisem să învăț limba la un nivel acceptabil.
Primind drept de muncă în 2014, am reușit să obțin un loc de muncă ca și controlor de bilete în autobuz. Mai târziu am urmat cursul de șofer de autobuz în cadrul companiei respective și am lucrat timp de trei ani ca șofer. Căutând o nouă provocare, mi-am depus candidatura pentru un post de gardian la un penitenciar, unde am lucrat timp de un an. Toate aceste experiențe m-au ajutat enorm în procesul de integrare și, indirect, m-au pregătit pentru studiile ce aveau să urmeze în cadrul Academiei de Poliție.
Încă entuziasmat de dorința de a lucra ca polițist, am depus cerere pentru obținerea cetățeniei olandeze și, ulterior, la Academia de Poliție pentru funcția de agent-șef. Deși nu știam dacă nivelul meu de limbă olandeză va fi suficient pentru a absolvi, m-am dedicat în totalitate cursurilor și m-am străduit să termin academia cu rezultate maxime. Scop pe care l-am și atins cu brio. În momentul de față, lucrez ca agent-șef la biroul de poliție Burgwallen în centrul Amsterdamului și sunt singurul român care lucrează în cadrul poliției din Amsterdam.
Cum este comunitatea în care trăiești, te-ai simțit binevenit în Occident?
Gabi: La început m-am simțit invizibil. Atât timp cât nu te integrezi și nu participi activ în societate, nu exiști. Cel puțin acesta e sentimentul pe care l-am avut eu. Neavând familie sau prieteni aproape, o viață socială, necunoscând tradițiile, obiceiurile și cultura și nevorbind limba, m-am simțit incredibil de izolat. După experiențele trăite în Danemarca, nici nu am simțit neapărat nevoia să intru în contact cu alți români stabiliți în Olanda. Am încercat să mă redescopăr întru-un mediu în care nu existam și să reconstruiesc totul de la zero.
Dar, după cum am menționat mai sus, faptul că aveam o relație cu cineva născut și crescut în Olanda m-a ajutat enorm în procesul de integrare și a dat naștere multor oportunități. Cu pași mărunți și mult ajutor, am reușit să-mi clădesc o lume a mea pe care s-o pot numi “acasă”.
Dacă ar fi să faci o paralelă între România și Regatul Țărilor de Jos, ce diferențe vezi din punct de vedere economic, social și cultural?
Gabi: Diferențele sunt enorme. Olanda are și ea problemele ei, dar un alt fel de probleme, la un alt nivel. Îmi lipsesc uneori ospitalitatea și căldura cu care eram obișnuit în România, dar condițiile de viață, nivelul de trai, mentalitatea olandeză, venitul, serviciile și infinitele oportunități pe care Olanda le oferă fac din ea o țară în care oricine poate avea acces la o existență decentă și, de ce nu, un standard ridicat de viață. Societatea la nivel global este în continuă mișcare, iar ritmul este amețitor. După părerea mea, societatea olandeză se adaptează la schimbările mondiale și trage totodată după sine toate clasele sociale, mișcându-se ca un întreg. Nimeni nu este lăsat în urmă, toți au șanse egale și este loc pentru oricine. Sau cel puțin așa se dorește. Probabil asta și explică faptul că în Amsterdam locuiesc peste 180 de naționalități, iar în Haga și Rotterdam peste 170.
Te-ai arătat interesat de a colabora cu comunitatea românească de aici, prin prisma jobului tău. Ne poți da mai multe detalii?
Gabi: Poliția olandeză menține un contact cu diferite comunități etnice ce locuiesc pe teritoriul Olandei. Noi le numim netwerk-uri sau rețele de comunicare. Scopul este de a îmbunătăți contactul dintre diferitele grupuri etnice și Poliție, de a facilita accesul la informație atât pentru cetățeni cât și pentru Poliție, și de a îmbunătăți imaginea Poliției în general. Neexistând un netwerk românesc în Amsterdam, ni s-a părut interesant să încercăm să intrăm în contact cu comunitatea românească de aici. Scopul este de a scoate comunitatea de români din anonimat și de a încerca împreună să rezolvăm problemele existente și, bineînțeles, să prevenim situațiile nedorite.
Deși nu știam mai nimic despre comunitatea de români din Amsterdam, am intrat în contact cu organizația Rompro și am fost plăcut surprins de buna lor organizare. Nivelul de entuziasm și de devotament manifestat față de comunitatea de români din Amsterdam și nu numai este admirabil. Nu numai că am fost foarte bine primit de cei de la Rompro, dar au fost foarte încântați de ideea unei colaborări. Am vizitat deja școala românească din Amsterdam, unde am fost primit cu bucurie de copii. În momentul de față încercăm să organizăm împreună un eveniment informativ.
O ultimă întrebare, dat fiind că locuiești de ceva timp în Occident: ai vreun sfat pentru românii care se gândesc să emigreze?
Gabi: Nu știu dacă sunt eu în măsură să dau sfaturi și nici nu mă simt comfortabil să o fac, dar pot spune cu siguranță că nu va fi ușor. Să încerce să învețe limba olandeză și să se integreze cât mai repede, indiferent de perioada de ședere. Vor fi apreciați pentru efortul depus. Să respecte obiceiurile și valorile localnicilor. Să caute și să accepte ajutor ori de câte ori este nevoie, dar să nu fie naivi. Să nu uite că sunt români și că în ochii olandezilor reprezintă, fără să vrea, întreaga comunitate de români. Să fie sinceri și corecți și vor fi respectați oriunde. Iar dacă au vreodată ocazia, să le facă olandezilor cunoștință cu tradițiile și bucatele românești.
Interviu realizat de Magda Mincu.
Magda e stabilită în Olanda din 2012, împreună cu familia. Este de profesie traducătoare (predominant din neerlandeză în română) și face parte din echipa de marketing a Fundației Rompro de la începutul anului 2022. A ales să devin voluntară în Fundație în primul rând din dorința de a socializa cu alți români aflați pe teritoriul Olandei, dar și pentru a ajuta cu informații și traduceri.
