Proiect de suflet al Fundației ROMPRO Români Pentru Români Olanda, Școala se aliniază misiunii, viziunii și obiectivelor acesteia, și își desfășoară activitatea sub egida Fundației, atât din punct de vedere legal, cât și administrativ.
Bazată pe un concept pedagogic interactiv și dinamic, Școala propune ateliere variate, coordonate de profesori români specializați în cultura și civilizația română, arte plastice și dramatice, muzică și dans.
Prin intermediul cursurilor și al profesorilor noștri dedicați, oferim elevilor o modalitate de dezvoltare a cunoștințelor de limba română și le prezentăm aspecte definitorii ale culturii și obiceiurilor românești.
Începând cu 13 noiembrie 2016, Școala Românească Amsterdam se adresează în principal comunității românești și moldovenești din Amsterdam și împrejurimi, iar prin intermediul cursului de limba română pentru adulți, inclusiv altor naționalități.
La cursurile noastre sunt bineveniți atât copiii, cât și părinții, școala fiind un prilej de a lega prietenii, de a dezvolta relații și proiecte în comun.
Participând la atelierele noastre, copiii își păstrează limba maternă, își dezvoltă abilitatea de a vorbi și scrie românește, învață despre cultura și tradițiile românești. Cu ocazia sărbătorilor tradiționale românești vom organiza spectacole, concursuri și expoziții tematice. Vedetele, artiștii și creatorii acestor evenimente vor fi copiii.
Citește despre cum a fost anul 2017 la Școala Românească Amsterdam.

Modulul 12.01.2019 – 06.07.2019
18 lecții, sâmbăta între 15:30 și 17:00
12, 19, 26 ianuarie • 2, 9 februarie • 9, 16, 23, 30 martie • 6, 13 aprilie • 11, 18, 25 mai • 15, 22, 29 iunie • 6 iulie

* Preț/modul. Prețul pentru un atelier este 10€/atelier, cu excepția Atelierului Piticilor, 5€/atelier, și Limba română pentru adulți, 15€/atelier.
Au început înscrierile pentru noul modul de ateliere!
Vă amintim că dacă doriți să vă înscrieți la un modul trebuie achitat integral în prima sau a doua sâmbătă de la începerea școlii. De asemenea, bine de știut este că se poate participa la o lecție de probă gratuită.
Atelierul piticilor
12.01.2019 - 06.07.2019
Preț/atelier: €5.-
Modulul cuprinde 18 lecții
Limba română pentru adulți
12.01.2019 – 6.07.2019
Preț/atelier: €15.-
Modulul cuprinde 18 lecții
Restul atelierelor
12.01.2019 – 6.07.2019
Preț/atelier: €10.-
Modulul cuprinde 18 lecții
Termeni de plată
- Plata se poate face cash, online sau prin transfer bancar pe numele Rompro (vezi contul)
- Fondurile plătite pentru costul lecțiilor nu se returnează (vezi punctul următor)
- Taxa de participare se va achita integral în primele două săptămâni ale fiecărui modul, cu posibilitatea recuperării unei singure lecții pierdute
- Reduceri:
- 5% reducere pe modul/atelier pentru ‘Prietenii ROMPRO’. Prietenii ROMPRO donează de la €1/lună pentru o persoană sau de la €2/lună pentru o familie. Vezi exact ce presupune ‘Prietenii ROMPRO‘ și ce alte avantaje și reduceri poți să primești.
- 50% reducere la al doilea copil înscris la școală. Reducerea se aplică la suma mai mică
- În cazul în care o lecție este anulată, din motive obiective, de administrația școlii, se va acorda credit
- Rompro își rezervă dreptul de a modifica acești termeni
- Important: Deși cursurile sunt organizate de RomPro, organizație nonprofit, acestea vor fi contra cost pentru a acoperi costurile de operare (chirie, plată instructori, materiale didactice, etc.). Orice sumă rezultată din acest program după plata costurilor de operare va fi cheltuită doar în beneficiul cursanților
Mulțumim foarte mult pentru eforturile depuse pentru a avea această școală de duminică. Vă dorim mult succes, vom fi alături de voi și așteptăm cu nerăbdare o clasă de istorie/geografie pentru copiii mai mari!
Suntem foarte bucuroși pentru copiii noștri și pentru voi, organizatorii. V-am așteptat ani la rând. Vă dorim succes și să creșteți mari!
Felicitări pentru felul în care s-a desfășurat primul modul. Mulțumim pentru tot efortul și să creștem frumos împreună.
Vă mulțumim pentru oportunitatea dată copiilor și nouă, ca părinți, să ne cunoaștem mai bine, să luăm contact din nou cu limba și cultura română, și să petrecem clipe frumoase împreună.
Felicitări pentru această frumoasă inițiativă! Noi ne-am simțit tare bine la școală și ne place să venim în continuare.
Îți mulțumim pentru lucrurile minunate pe care le faci cu copilașii noștri, este delicios să îl vad pe Nichita atât de încântat. Complimente pentru darul tău de a lucra cu copiii atât de frumos!
Fotografii de la ateliere
După fiecare zi de școală profesoarele scriu în Jurnalul de Școală cum s-a desfășurat atelierul și ce activități au avut
bonus poze și filmulețe 😉
Jurnal de școală anul 2018/2019

Jurnal de școală 1 și 8 decembrie 2018

Jurnal de școală 24.11.2018

Jurnal de școală 17.11.2018

Jurnal de școală 3.11.2018

Jurnal de școală 6.10.2018

Jurnal de școală 29.09.2018

Jurnal de școală 22.09.2018
Jurnal de școală anul 2017/2018

Jurnal de școală #27

Jurnal de școală #26

Jurnal de școală #25

Jurnal de școală #24

Jurnal de școală #23

Jurnal de școală #22

Jurnal de școală #21

Jurnal de școală #20
Atelier Deventer – Limba și Cultura Română
Coordonator: Raluca Ezaru
Grupa de vârstă: 5-10 ani
Locație: Peuterspeelzaal Trapje Op, Brinkpoortstraat 7 Deventer 7411 HR
Orar: Vinerea de la 16:00 la 17:30 în următoarele zile: 11,18, 25 ianuarie • 1, 8 februarie 2019
Pentru înscrieri contactați sra@rompro.nl.
Jurnal de Școală – Deventer
Obiective
- Familiarizarea copiilor cu limba și cultura română, prezentând un bogat program educativ și cultural, în care se folosesc metode de lucru ludice și creative.
- Astfel, se ia contact cu poveștile, cu cântecele, jocul, obiceiurile și tradițiile românești.
- Promovarea, învățarea și aprofundarea limbii, culturii române și a valorilor spirituale românești.
- Încurajarea sentimentului de apartenență la o cultură și la o comunitate în contextul apartenenței și al contactului cu alte culturi.
Beneficii
- Dezvoltarea abilității de comunicare orală și scrisă în limba română;
- Crearea automatismelor și structurilor de bază ale limbii române;
- Învățarea cântecelor și poeziilor românești;
- Dobândirea cunoștințelor despre geografia, istoria, tradițiile și obiceiurile românilor.
Metode de lucru
- În timpul cursurilor, vor fi abordate într-o manieră ludică diverse teme ale vieții cotidiene și ale culturii române, iar metodele variază în funcție de vârstele copiilor și de capacitatea lor de înțelegere.
- Prin joc didactic, conversație, lectură, explicație și jocuri de rol, se vor învăța ușor și cu plăcere noțiuni de limba și cultura română.
- Ca materiale didactice, vor fi folosite planșe și fișe de lucru, povestiri, ilustrații, filmulețe, CD-uri, DVD-uri.
Teme orientative
- Cine sunt eu?
- Să descoperim prieteni și lucruri noi;
- Magia toamnei (pe cărările toamnei, coșul toamnei, flori, parfum, culoare);
- Eu și lumea mea (corpul, simțurile, familia);
- Lectura, parte din viața mea;
- Iarna în imagini și cuvinte;
- Tradiții și obiceiuri în preajma sărbătorilor de iarnă.

Ana-Maria Murariu
Membră a consiliului director al Fundației ROMPRO, Ana-Maria s-a implicat cu multă pasiune și eficiență în punerea bazelor și buna administrare a Școlii Românești Amsterdam.
Mamă a două fete care studiază la Conservatorul din Amsterdam și care s-au implicat de multe ori în activități sociale, Ana-Maria și-a dorit de mult timp ocazia de a face ceva pentru copiii români.
Împreună cu fiicele ei și prietenele lor au organizat pe 1 iunie 2016 primul bake sale (strângere de fonduri prin vânzarea prăjiturilor) la Amsterdam International Community School, succes care a adus prima finanțare pentru Școala Românească Amsterdam.

Cătălina Robu
A absolvit Sociologie și Știinte Economice în București. Profesional, a căpătat experiență în managementul proiectelor în cadrul unei mari corporații din București.
Locuiește în Olanda din 2012, unde își crește fetița și își scrie păsurile pe blogul ei. Îi place mult să citescă, să vadă filme, să exploreze Amsterdamul și împrejurimile. Ține foarte aproape de România, încercând, în același timp, să învețe cât mai mult despre cultura și istoria Olandei.
Este extrem de motivată să participe la crearea și buna funcționare a Școlii, atât pentru o dezvoltare armonioasă a copilului ei, cât și pentru o viață personală echilibrată la nivel identitar.

Eliza van Peppen
A studiat filologia, specializarea franceză. Din 2008 locuiește în Leiden, unde se ocupă de creșterea copiilor ei și unde desfașoară diverse activități educaționale.
A predat limba franceză la școala Vrijschool Mareland din Leiden, a executat și coordonat diverse activități creative în cadrul școlii Leidse Hout, speeltuin Vereningen Maredijk.
Coordonează și predă și cursul de limba și cultura română (grupa 3.5 – 8 ani) de la Școala Românească din Haga.
De la sosirea în Olanda o preocupă ideea unei școli românești, a unui spațiu intercultural care să constituie o punte între cultura românească și cea olandeză, o oază în care părinții și copiii să aibă sentimentul de apartenență la o cultură și comunitate.

Raluca Tudorache
În România a studiat și practicat teatrul la nivel profesionist. Are un master de teatru avansat, management cultural și pedagogie al Universității Naționale de Teatru și Film I. L. Caragiale din București.
În 2015 a absolvit Academia de Arte Vizuale Gerrit Rietveld Amsterdam, practicând arta plastică, performance și video și își continuă activitatea ca artist vizual.
A lucrat cu copii de diferite vârste, atât în România, cât și în Amsterdam, dând lecții de artă plastică și utilizând jocuri inspirate din teatru.

MARIA CÎINARU
A absolvit Liceul Pedagogic şi Facultatea de Psihologie , iar marea ei pasiune a rămas pedagogia şi lucrul cu copiii. A dobândit experienţă fiind educatoarea unei generaţii (3 ani) la o grădiniţă din Bucureşti.
Mutarea în Olanda a făcut-o să îşi dorească să participe activ la activităţi pentru păstrarea valorilor româneşti şi al acelui sentiment de acasă, în special pentru fetiţa ei de 3 ani căruia i-a dedicat tot timpul de când a apărut în viaţa ei.
Crede cu tărie în citatul ‘’Jocul este forma cea mai înaltă a cercetării’’ (Albert Einsten).

Gia Crișan
A absolvit Universitatea București, Facultatea de Filologie, specializarea franceză-română. Are experiență internațională de predare.
În România a lucrat ca profesor de limba franceză și română la Liceul German din București. În cadrul organizației guvernamentale americane Peace Corps, a coordonat programul de predare a limbii române și de integrare culturală, adresat voluntarilor americani.
Din anul 2003 locuiește în Olanda. În prezent lucrează la British School. Pe langă aceasta activitate, coordonează și predă cursul de limba română de la Școala Românească din Haga.
Este mama a două fete, iar pasiunile ei sunt predatul și coacerea pâinii fără gluten, reușind să aducă acel miros tradițional de România.

Raluca Ezaru
Raluca urmează în prezent cursurile unui masterat în Marketing și Comunicare la University of Twente, în Enschede. A ajuns în Olanda în urmă cu trei ani, atunci când a fost acceptată să facă un internship într-un ONG internațional din Amsterdam. E pasionată de călătorii, natură și bicicletă.
Îi plac copiii și încă din școală a iubit limba română, iar cu timpul a realizat că fiecare limbă ajută la conturarea culturii unui popor. De aceea și-a dorit să fie parte din echipa Școlii Românești pentru a ajuta copiii români care locuiesc peste granitele țării noastre să simta și să vorbească românește.

Adriana Luminița Pop
A absolvit Liceul Pedagogic, ulterior și-a completat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov, specializarea engleză.
A studiat mandolina, chitara clasică, canto la Școala Populară de Artă din Brașov. A compus și a cântat muzică folk în anii ’76 -’78, cu care a câștigat premii și a reprezentat Brașovul de nenumărate ori în cadrul acțiunilor culturale organizate în acea perioadă.
A fost solistă și membră a Corului Astra din Brașov cu care a întreprins turnee și schimburi culturale în România și Europa. A oferit lecții de mandolină și chitară. A coordonat orchestra copiilor (amatori).

Daniel Sandu
Profesor de dans, absolvent al Academiei de Dans din Rotterdam, dansator profesionist, ultimii 9 ani la Het Internationaal Danstheater din Amsterdam.
Predă în sistemul de învățământ normal și special. Experiență în lucrul cu dansatori profesioniști, muzicieni, dar și cu persoane care nu au dansat niciodată.
Sediul Școlii se află în incinta Amsterdam International Community School și este accesibil cu transportul în comun:
- stația de tren Amsterdam Zuid
- stația de metrou Zuid
- stațiile de autobuz Strawinskylaan și Station Zuid
- + Despre
-
Școala Românească Amsterdam este o școală de weekend, cu predare în limba română, pentru copii și adulți. Deviza noastră: vorbesc, gândesc, simt românește.
Proiect de suflet al Fundației ROMPRO Români Pentru Români Olanda, Școala se aliniază misiunii, viziunii și obiectivelor acesteia, și își desfășoară activitatea sub egida Fundației, atât din punct de vedere legal, cât și administrativ.
Bazată pe un concept pedagogic interactiv și dinamic, Școala propune ateliere variate, coordonate de profesori români specializați în cultura și civilizația română, arte plastice și dramatice, muzică și dans.
Prin intermediul cursurilor și al profesorilor noștri dedicați, oferim elevilor o modalitate de dezvoltare a cunoștințelor de limba română și le prezentăm aspecte definitorii ale culturii și obiceiurilor românești.
Începând cu 13 noiembrie 2016, Școala Românească Amsterdam se adresează în principal comunității românești și moldovenești din Amsterdam și împrejurimi, iar prin intermediul cursului de limba română pentru adulți, inclusiv altor naționalități.
La cursurile noastre sunt bineveniți atât copiii, cât și părinții, școala fiind un prilej de a lega prietenii, de a dezvolta relații și proiecte în comun.
Participând la atelierele noastre, copiii își păstrează limba maternă, își dezvoltă abilitatea de a vorbi și scrie românește, învață despre cultura și tradițiile românești. Cu ocazia sărbătorilor tradiționale românești vom organiza spectacole, concursuri și expoziții tematice. Vedetele, artiștii și creatorii acestor evenimente vor fi copiii.
Citește despre cum a fost anul 2017 la Școala Românească Amsterdam.
- + Program
-
Modulul 12.01.2019 – 06.07.2019
18 lecții, sâmbăta între 15:30 și 17:00
12, 19, 26 ianuarie • 2, 9 februarie • 9, 16, 23, 30 martie • 6, 13 aprilie • 11, 18, 25 mai • 15, 22, 29 iunie • 6 iulie
* Preț/modul. Prețul pentru un atelier este 10€/atelier, cu excepția Atelierului Piticilor, 5€/atelier, și Limba română pentru adulți, 15€/atelier.
- + Ateliere
-
- + Înscriere
-
Au început înscrierile pentru noul modul de ateliere!
Vă amintim că dacă doriți să vă înscrieți la un modul trebuie achitat integral în prima sau a doua sâmbătă de la începerea școlii. De asemenea, bine de știut este că se poate participa la o lecție de probă gratuită.
Atelierul piticilor
12.01.2019 - 06.07.2019
€90.- per modulPreț/atelier: €5.-
Modulul cuprinde 18 lecțiiLimba română pentru adulți
12.01.2019 – 6.07.2019
€270.- per modulPreț/atelier: €15.-
Modulul cuprinde 18 lecțiiRestul atelierelor
12.01.2019 – 6.07.2019
€180.- per modulPreț/atelier: €10.-
Modulul cuprinde 18 lecțiiTermeni de plată
- Plata se poate face cash, online sau prin transfer bancar pe numele Rompro (vezi contul)
- Fondurile plătite pentru costul lecțiilor nu se returnează (vezi punctul următor)
- Taxa de participare se va achita integral în primele două săptămâni ale fiecărui modul, cu posibilitatea recuperării unei singure lecții pierdute
- Reduceri:
- 5% reducere pe modul/atelier pentru ‘Prietenii ROMPRO’. Prietenii ROMPRO donează de la €1/lună pentru o persoană sau de la €2/lună pentru o familie. Vezi exact ce presupune ‘Prietenii ROMPRO‘ și ce alte avantaje și reduceri poți să primești.
- 50% reducere la al doilea copil înscris la școală. Reducerea se aplică la suma mai mică
- În cazul în care o lecție este anulată, din motive obiective, de administrația școlii, se va acorda credit
- Rompro își rezervă dreptul de a modifica acești termeni
- Important: Deși cursurile sunt organizate de RomPro, organizație nonprofit, acestea vor fi contra cost pentru a acoperi costurile de operare (chirie, plată instructori, materiale didactice, etc.). Orice sumă rezultată din acest program după plata costurilor de operare va fi cheltuită doar în beneficiul cursanților
- + Recenzii
-
Mulțumim foarte mult pentru eforturile depuse pentru a avea această școală de duminică. Vă dorim mult succes, vom fi alături de voi și așteptăm cu nerăbdare o clasă de istorie/geografie pentru copiii mai mari!
Suntem foarte bucuroși pentru copiii noștri și pentru voi, organizatorii. V-am așteptat ani la rând. Vă dorim succes și să creșteți mari!
Felicitări pentru felul în care s-a desfășurat primul modul. Mulțumim pentru tot efortul și să creștem frumos împreună.
Vă mulțumim pentru oportunitatea dată copiilor și nouă, ca părinți, să ne cunoaștem mai bine, să luăm contact din nou cu limba și cultura română, și să petrecem clipe frumoase împreună.
Felicitări pentru această frumoasă inițiativă! Noi ne-am simțit tare bine la școală și ne place să venim în continuare.
Îți mulțumim pentru lucrurile minunate pe care le faci cu copilașii noștri, este delicios să îl vad pe Nichita atât de încântat. Complimente pentru darul tău de a lucra cu copiii atât de frumos!
Fotografii de la ateliere
- + Jurnal de școală
-
După fiecare zi de școală profesoarele scriu în Jurnalul de Școală cum s-a desfășurat atelierul și ce activități au avut
bonus poze și filmulețe 😉Jurnal de școală anul 2018/2019
Jurnal de școală 12.01.2019
Atelierul piticilor Text și poze: Maria Cîinaru Prima sâmbătă din viitoarele sâmbete pline de bucurie, joc, cântec şi emoţie. A fost o zi plină de...Jurnal de școală 1 și 8 decembrie 2018
Limba și cultura română Text și poze: Eliza van Peppen Sâmbătă 1 decembrie, din nou, a fost un prilej de bucurie și sărbătoare. Și ce...Jurnal de școală 24.11.2018
Atelierul piticilor Text și poze: Anca Zinculescu Sâmbăta aceasta a fost ultima din luna noiembrie, ceea ce ne-a dus cu gândul că nu mai este...Jurnal de școală 17.11.2018
Atelierul piticilor Text și poze: Anca Zinculescu Cu bucurie și emoție am pășit în sala în care urma să aibă loc primul nostru atelier împreună....Jurnal de școală 3.11.2018
Atelierul piticilor Text și poze: Nicoleta Oprea Ne-am bucurat să ne reîntâlnim sâmbătă la un nou atelier. Întorși din vacanță, am revenit cu forțe noi...Jurnal de școală 6.10.2018
Atelierul piticilor Text și poze: Nicoleta Oprea Sâmbătă, ne-am întâlnit cu mare bucurie la un nou atelier și am continuat aventura noastră pe tărâmul plin...Jurnal de școală 29.09.2018
Atelierul piticilor Text și poze: Nicoleta Oprea Zâna Toamna a poposit la atelierul nostru și ne-a lăsat din veșmântul ei multicolor câteva frunze, cu care...Jurnal de școală 22.09.2018
Atelierul piticilor Text și poze: Nicoleta Oprea Sâmbătă, la școală, am făcut cunoștință cu prietenii de joacă ai copiilor. Micuții au luat cu ei jucăria...Jurnal de școală anul 2017/2018
Jurnal de școală #27
Atelierul piticilor Text și poze: Nicoleta Oprea Iată că timpul a trecut repede și piticii noștri au ajuns la ultimul atelier din acest an școlar....Jurnal de școală #26
Atelierul piticilor Text și poze: Nicoleta Oprea Am sărbătorit sâmbătă, la școală, cu mic, cu mare, Ziua Iei. Îmbrăcați în frumoase costume tradiționale, piticii noștri...Jurnal de școală #25
Atelierul piticilor Text și poze: Nicoleta Oprea Sâmbăta trecută am dat o raită imaginară la ferma de oițe și ne-am jucat cu mielușeii năzdrăvani. Am...Jurnal de școală #24
Atelierul piticilor Text și poze: Dilek Iusuf Felicitări Simona! Atelierul Piticilor a stat sub semnul tenisului și al emoțiilor pentru Simona Halep care în acele...Jurnal de școală #23
Atelierul piticilor Text și poze: Nicoleta Oprea Ne-am bucurat să ne întâlnim sâmbătă la un nou atelier, în care am sărbătorit Ziua Copilului. La Atelierul...Jurnal de școală #22
Atelierul piticilor Text și poze: Nicoleta Oprea Ne-am bucurat să ne întâlnim sâmbătă la un nou atelier, după o vacanță destul de lungă. De aceea...Jurnal de școală #21
Atelierul piticilor Text și poze: Nicoleta Oprea Pentru că în această perioadă, natura ne încântă cu florile și culorile ei, la Atelierul Piticilor am adus...Jurnal de școală #20
Atelierul piticilor Text și poze: Nicoleta Oprea Cu toate că socoteala de acasă nu s-a potrivit cu cea din târg, distracția a fost mare la... - + Deventer
-
Atelier Deventer – Limba și Cultura Română
Coordonator: Raluca Ezaru
Grupa de vârstă: 5-10 aniLocație: Peuterspeelzaal Trapje Op, Brinkpoortstraat 7 Deventer 7411 HR
Orar: Vinerea de la 16:00 la 17:30 în următoarele zile: 11,18, 25 ianuarie • 1, 8 februarie 2019
Pentru înscrieri contactați sra@rompro.nl.
Jurnal de Școală – Deventer
Obiective
- Familiarizarea copiilor cu limba și cultura română, prezentând un bogat program educativ și cultural, în care se folosesc metode de lucru ludice și creative.
- Astfel, se ia contact cu poveștile, cu cântecele, jocul, obiceiurile și tradițiile românești.
- Promovarea, învățarea și aprofundarea limbii, culturii române și a valorilor spirituale românești.
- Încurajarea sentimentului de apartenență la o cultură și la o comunitate în contextul apartenenței și al contactului cu alte culturi.
Beneficii
- Dezvoltarea abilității de comunicare orală și scrisă în limba română;
- Crearea automatismelor și structurilor de bază ale limbii române;
- Învățarea cântecelor și poeziilor românești;
- Dobândirea cunoștințelor despre geografia, istoria, tradițiile și obiceiurile românilor.
Metode de lucru
- În timpul cursurilor, vor fi abordate într-o manieră ludică diverse teme ale vieții cotidiene și ale culturii române, iar metodele variază în funcție de vârstele copiilor și de capacitatea lor de înțelegere.
- Prin joc didactic, conversație, lectură, explicație și jocuri de rol, se vor învăța ușor și cu plăcere noțiuni de limba și cultura română.
- Ca materiale didactice, vor fi folosite planșe și fișe de lucru, povestiri, ilustrații, filmulețe, CD-uri, DVD-uri.
Teme orientative
- Cine sunt eu?
- Să descoperim prieteni și lucruri noi;
- Magia toamnei (pe cărările toamnei, coșul toamnei, flori, parfum, culoare);
- Eu și lumea mea (corpul, simțurile, familia);
- Lectura, parte din viața mea;
- Iarna în imagini și cuvinte;
- Tradiții și obiceiuri în preajma sărbătorilor de iarnă.
- + Echipa
-
Ana-Maria Murariu
FondatorMembră a consiliului director al Fundației ROMPRO, Ana-Maria s-a implicat cu multă pasiune și eficiență în punerea bazelor și buna administrare a Școlii Românești Amsterdam.
Mamă a două fete care studiază la Conservatorul din Amsterdam și care s-au implicat de multe ori în activități sociale, Ana-Maria și-a dorit de mult timp ocazia de a face ceva pentru copiii români.
Împreună cu fiicele ei și prietenele lor au organizat pe 1 iunie 2016 primul bake sale (strângere de fonduri prin vânzarea prăjiturilor) la Amsterdam International Community School, succes care a adus prima finanțare pentru Școala Românească Amsterdam.
Cătălina Robu
CoordonatorA absolvit Sociologie și Știinte Economice în București. Profesional, a căpătat experiență în managementul proiectelor în cadrul unei mari corporații din București.
Locuiește în Olanda din 2012, unde își crește fetița și își scrie păsurile pe blogul ei. Îi place mult să citescă, să vadă filme, să exploreze Amsterdamul și împrejurimile. Ține foarte aproape de România, încercând, în același timp, să învețe cât mai mult despre cultura și istoria Olandei.
Este extrem de motivată să participe la crearea și buna funcționare a Școlii, atât pentru o dezvoltare armonioasă a copilului ei, cât și pentru o viață personală echilibrată la nivel identitar.
Eliza van Peppen
Atelierul de limba și cultura românăA studiat filologia, specializarea franceză. Din 2008 locuiește în Leiden, unde se ocupă de creșterea copiilor ei și unde desfașoară diverse activități educaționale.
A predat limba franceză la școala Vrijschool Mareland din Leiden, a executat și coordonat diverse activități creative în cadrul școlii Leidse Hout, speeltuin Vereningen Maredijk.
Coordonează și predă și cursul de limba și cultura română (grupa 3.5 – 8 ani) de la Școala Românească din Haga.
De la sosirea în Olanda o preocupă ideea unei școli românești, a unui spațiu intercultural care să constituie o punte între cultura românească și cea olandeză, o oază în care părinții și copiii să aibă sentimentul de apartenență la o cultură și comunitate.
Raluca Tudorache
Atelierul de joc și dezvoltare personalăÎn România a studiat și practicat teatrul la nivel profesionist. Are un master de teatru avansat, management cultural și pedagogie al Universității Naționale de Teatru și Film I. L. Caragiale din București.
În 2015 a absolvit Academia de Arte Vizuale Gerrit Rietveld Amsterdam, practicând arta plastică, performance și video și își continuă activitatea ca artist vizual.
A lucrat cu copii de diferite vârste, atât în România, cât și în Amsterdam, dând lecții de artă plastică și utilizând jocuri inspirate din teatru.
MARIA CÎINARU
Atelierul PiticilorA absolvit Liceul Pedagogic şi Facultatea de Psihologie , iar marea ei pasiune a rămas pedagogia şi lucrul cu copiii. A dobândit experienţă fiind educatoarea unei generaţii (3 ani) la o grădiniţă din Bucureşti.
Mutarea în Olanda a făcut-o să îşi dorească să participe activ la activităţi pentru păstrarea valorilor româneşti şi al acelui sentiment de acasă, în special pentru fetiţa ei de 3 ani căruia i-a dedicat tot timpul de când a apărut în viaţa ei.
Crede cu tărie în citatul ‘’Jocul este forma cea mai înaltă a cercetării’’ (Albert Einsten).
Gia Crișan
Limba română (adulți)A absolvit Universitatea București, Facultatea de Filologie, specializarea franceză-română. Are experiență internațională de predare.
În România a lucrat ca profesor de limba franceză și română la Liceul German din București. În cadrul organizației guvernamentale americane Peace Corps, a coordonat programul de predare a limbii române și de integrare culturală, adresat voluntarilor americani.
Din anul 2003 locuiește în Olanda. În prezent lucrează la British School. Pe langă aceasta activitate, coordonează și predă cursul de limba română de la Școala Românească din Haga.
Este mama a două fete, iar pasiunile ei sunt predatul și coacerea pâinii fără gluten, reușind să aducă acel miros tradițional de România.
Raluca Ezaru
Atelier Deventer - Limba și Cultura RomânăRaluca urmează în prezent cursurile unui masterat în Marketing și Comunicare la University of Twente, în Enschede. A ajuns în Olanda în urmă cu trei ani, atunci când a fost acceptată să facă un internship într-un ONG internațional din Amsterdam. E pasionată de călătorii, natură și bicicletă.
Îi plac copiii și încă din școală a iubit limba română, iar cu timpul a realizat că fiecare limbă ajută la conturarea culturii unui popor. De aceea și-a dorit să fie parte din echipa Școlii Românești pentru a ajuta copiii români care locuiesc peste granitele țării noastre să simta și să vorbească românește.
Adriana Luminița Pop
Atelierul de muzicăA absolvit Liceul Pedagogic, ulterior și-a completat studiile în cadrul Universității Transilvania din Brașov, specializarea engleză.
A studiat mandolina, chitara clasică, canto la Școala Populară de Artă din Brașov. A compus și a cântat muzică folk în anii ’76 -’78, cu care a câștigat premii și a reprezentat Brașovul de nenumărate ori în cadrul acțiunilor culturale organizate în acea perioadă.
A fost solistă și membră a Corului Astra din Brașov cu care a întreprins turnee și schimburi culturale în România și Europa. A oferit lecții de mandolină și chitară. A coordonat orchestra copiilor (amatori).
Daniel Sandu
Atelierul de dans folcloric românescProfesor de dans, absolvent al Academiei de Dans din Rotterdam, dansator profesionist, ultimii 9 ani la Het Internationaal Danstheater din Amsterdam.
Predă în sistemul de învățământ normal și special. Experiență în lucrul cu dansatori profesioniști, muzicieni, dar și cu persoane care nu au dansat niciodată.
- + Contact
-
Sediul Școlii se află în incinta Amsterdam International Community School și este accesibil cu transportul în comun:
- stația de tren Amsterdam Zuid
- stația de metrou Zuid
- stațiile de autobuz Strawinskylaan și Station Zuid
Ateliere
Limbă, cultură și civilizație, 9+ ani
Grupă de vârstă: 9+ ani
Scop:
- cultivarea unei atitudini pozitive față de limba română și recunoașterea rolului acesteia în dezvoltarea personală și îmbogățirea orizontului cultural;
- dezvoltarea interesului pentru comunicarea interculturală.
Obiective:
- formarea și dezvoltarea la adolescenți a culturii comunicării prin stăpânirea resurselor limbii și a culturii literar-artistice;
- dezvoltarea gustului pentru informare, cunoaștere și deschidere către noi orizonturi;
- încurajarea tinerilor pe drumu explorării intelectuale;
- formarea unor reprezentări culturale privind valorile limbii române;
- dezvoltarea abilităților de comunicare orală și scrisă în limba română.
Metode de lucru:
Inițierea în studiul limbii, culturii și civilizației românești se va face prin interferența noțiunilor din diferite arii de interes pentru adolescenți: literatură, muzică, pictură, film, istorie, geografie etc. Dobândirea cunoștințelor va fi înlesnită prin prezentarea unor materiale captivante, prin proiecții video și discuții pe teme prestabilite.
Teme orientative:
- mari făuritori de cultură română: Dimitrie Cantemir – autorul primului roman românesc; Mihai Eminescu – luceafărul poeziei românești; Ion Creangă – povestitor fără pereche; Traian Vuia – românul care a demonstrat că avioanele pot să zboare; Constantin Brâncuși – creator al unor opere nemuritoare; Gheorghe Zamfir – inovator al naiului; George Enescu – artistul complet: compozitor, dirijor, violonist, pianist, profesor; Mircea Eliade – de la corigentul miop la savantul excentric.
- literatura ca dimensiune culturală și artă a cuvântului (atelier de scriere creativă);
- cartea bate filmul (ecranizări memorabile ale unor cărți celebre: Toate pânzele sus! de Radu Tudoran, Amintiri din copilărie de Ion Creangă);
- Ecranizări celebre: Viața lui Pi, Campioana, Stăpânul inelelor;
- mituri fundamentale ale poporului român (Monastirea Argeșului – mitul jertfei pentru creație, Miorița – asumare și destin);
- cunoaștere și autocunoaștere;
- dezbateri pe diferite teme: literatură, muzică, pictură, geografie, istorie, religie etc;
- tradiții și obiceiuri specifice poporului nostru (Crăciun, Anul Nou, Paști, Sânziene etc.);
- atelier de meșteșuguri populare: cusut, croșetat, împletit.
Limba și cultura română (copii), 3.5-8 ani
Coordonator: Eliza van Peppen
Grupă de vârstă: 3.5-8 ani
Obiective:
- familiarizarea cu limba și cultura română, prezentând un bogat program educativ și cultural, în care se folosesc metode de lucru ludice și creative. Astfel, se ia contact cu poveștile, cu mitologia populară, cu cântecele, jocul, obiceiurile și tradițiile românești;
- promovarea, învățarea și aprofundarea limbii, culturii române și a valorilor spirituale românești;
- încurajarea sentimentului de apartenență la o cultură și o comunitate în contextul apartenenței și al contactului cu alte culturi.
Beneficii:
- dezvoltarea abilității de comunicare orală și scrisă în limba română;
- crearea automatismelor și structurilor de bază ale limbii române;
- învățarea cântecelor și poeziilor românești;
- dobândirea cunoștințelor despre geografia, istoria, tradițiile și obiceiurile românilor.
Metode de lucru:
În timpul cursurilor vor fi abordate într-o manieră ludică diverse teme ale vieții cotidiene și ale culturii române, iar metodele variază în funcție de vârstele copiilor și de pregătirea lor.
Prin joc didactic, conversație, lectură, explicație și jocuri de rol, se vor învăța ușor și cu plăcere noțiuni de limba și cultura română.
Ca materiale didactice vor fi folosite planșe și fișe de lucru, povestiri, ilustrații, filmulețe, CD-uri, DVD-uri.
Teme orientative:
- să descoperim prieteni și locuri noi;
- magia toamnei (pe cărările toamnei, coșul toamnei, flori, parfum, culoare);
- eu și lumea mea (corpul, simțurile, familia);
- muzeul și arta;
- iarna în imagini și cuvinte (la joacă afară, iarna și viețuitoarele);
- tradiții și obiceiuri în preajma sărbătorilor de iarnă.
Limba Română pentru copii - Nivel începători, 5-9+ ani
Grupă de vârstă: 5-9+ ani
Cursul se adresează tuturor copiilor provenind din familii de români sau mixte, precum și celor de altă origine, care doresc să învețe limba română ca pe o limbă străină.
În cadrul acestui curs se pun bazele învățării limbii române și se constituie premisele pentru dezvoltarea gustului lingvistic, urmând ca, în funcție de motivația intrinsecă sau extrinsecă, fiecare copil să continue aprofundarea studiului:
- motivația intrinsecă: copilul descoperă farmecul limbii române și dorește să intensifice învățarea ei;
- extrinsecă: familia/mediul stimulează învățarea limbii române și motivează copilul în acest demers.
Obiective
- familiarizarea cu pronunția sunetelor specifice limbii române
- dezvoltarea capacității de a înțelege diverse contexte (de la simplu spre complex)
- îmbogățirea vocabularului activ și pasiv în limba română, pe baza experienței și a interacțiunii cu alți vorbitori
- dezvoltarea legăturilor armonioase, empatizarea și socializarea cu alți copii sau vorbitori de limbă română, prin participarea la activitățile de grup, atât ca vorbitor, cât și ca auditor.
Beneficii
- facilitarea comunicării în limba română cu membrii familiei din România sau cu alți vorbitori
- transmiterea dorinței de a cunoaște cât mai multe informații despre limba și cultura română, fiindu-le utile în dezvoltarea armonioasă a personalității lor
- încurajarea sentimentului de apartenență la identitatea și cultura română, fiind un plus care se adaugă la cea olandeză sau de altă origine.
- dezvoltarea gandirii critice și analitice, flexibilitate într-o lume aflată în permanentă schimbare
- copiii bilingvi au abilități de comunicare mai dezvoltate, de gandire critică și de rezolvare a problemelor, precum și capacitatea unei memorii mai sporite
- îmbogățire culturală – empatie pentru alte culturi și o abordare pozitivă a lucrurilor noi și diferite.
Metode de lucru
- În cadrul cursului, ținem cont de particularitățile fiecărui copil și ne adaptăm nevoilor lui individuale, în funcție de nivelul de limbă română pe care îl posedă, dar și stilului său de învățare.
- Reproducerea unor cuvinte, sintagme sau propoziții, în contexte de comunicare simple, articulate rar, va fi însoțită de un limbaj nonverbal, ceea ce va facilita înțelegerea mesajului.
- Temele în cadrul ședințelor de curs vor fi abordate într-o manieră ludică, fiind utilizate diverse tipuri de jocuri didactice, conversația, explicația, brainstormingul, jocul de rol, prin care copiii vor învăța usor și cu plăcere noțiuni de limbă și cultură română.
- Activitățile se desfășoară preponderent în limba română; la nevoie, pot fi oferite și explicații în limba olandeză.
- Ca materiale didactice, vor fi folosite planșe și fișe de lucru, texte literare sau nonliterare, ilustrații, filmulețe, CD-uri, DVD-uri.
Teme orientative
- Salutul (autoprezentarea, formule de salut)
- Formule de politețe (de cerere și de mulțumire)
- Cine sunt eu? (date personale, adresa, orașul, țara)
- Familia mea (membrii familiei)
- Prietenii mei (prezentarea colegilor)
- Ce zi este astăzi? (zilele, lunile, anotimpurile, anul)
- Activități preferate alături de prieteni
- Descrierea camerei personale (obiecte de mobilier)
- Poftă bună! (mâncăruri și băuturi)
- Programul meu zilnic
- Pasiunile mele
- Corpul uman (părțile corpului)
- La magazin (denumirea de produse alimentare, legume, fructe)
- Unde ne petrecem vacanța?
Pe lângă aceste teme, vor fi abordate și altele speciale, care respectă calendarul evenimentelor și sărbătorilor tradiționale românești.
În acest mod, copiii interacționează și cu ceilalți elevi ai școlii, cu prilejul unor evenimente pe care le susținem împreună.
Deventer - Limba și Cultura Română
Atelierul se ține în Deventer. Pentru înscrieri contactați sra@rompro.nl.
Coordonator: Raluca Ezaru
Grupă de vârstă: 5-10 ani
Obiective
- Familiarizarea copiilor cu limba și cultura română, prezentând un bogat program educativ și cultural, în care se folosesc metode de lucru ludice și creative.
- Astfel, se ia contact cu poveștile, cu cântecele, jocul, obiceiurile și tradițiile românești.
- Promovarea, învățarea și aprofundarea limbii, culturii române și a valorilor spirituale românești.
- Încurajarea sentimentului de apartenență la o cultură și la o comunitate în contextul apartenenței și al contactului cu alte culturi.
Beneficii
- Dezvoltarea abilității de comunicare orală și scrisă în limba română;
- Crearea automatismelor și structurilor de bază ale limbii române;
- Învățarea cântecelor și poeziilor românești;
- Dobândirea cunoștințelor despre geografia, istoria, tradițiile și obiceiurile românilor.
Metode de lucru
- În timpul cursurilor, vor fi abordate într-o manieră ludică diverse teme ale vieții cotidiene și ale culturii române, iar metodele variază în funcție de vârstele copiilor și de capacitatea lor de înțelegere.
- Prin joc didactic, conversație, lectură, explicație și jocuri de rol, se vor învăța ușor și cu plăcere noțiuni de limba și cultura română.
- Ca materiale didactice, vor fi folosite planșe și fișe de lucru, povestiri, ilustrații, filmulețe, CD-uri, DVD-uri.
Teme orientative
- Cine sunt eu?
- Să descoperim prieteni și lucruri noi;
- Magia toamnei (pe cărările toamnei, coșul toamnei, flori, parfum, culoare);
- Eu și lumea mea (corpul, simțurile, familia);
- Lectura, parte din viața mea;
- Iarna în imagini și cuvinte;
- Tradiții și obiceiuri în preajma sărbătorilor de iarnă.
Limba română (adulți), 16+ ani
Coordonator: Gia Crișan
Grupă de vârstă: 16+ ani
Atelierul se adresează tuturor celor care doresc să dobândească cunoștințe de limba română. Lecțiile sunt structurate în funcție de gradul de dificultate.
Obiective:
- acumularea cunoștințelor de bază despre limba română;
- familiarizarea cu pronunția sunetelor specifice limbii române;
- dezvoltarea capacității de a înțelege contexte simple;
- dezvoltarea capacității de a raspunde adecvat diferitelor situații expuse pe parcursul lectiilor;
- asimilarea unui vocabular de bază.
Metode:
Se folosește preponderent metoda comunicativă, iar limba cea mai utilizată va fi româna. Dacă va fi cazul, explicațiile pot fi oferite și în limba engleză, franceză sau neerlandeză. Fiecare lecție va fi însoțită și de o informație culturală.
Beneficii:
- pronunție;
- vocabular și cunoștințe de bază.
Joc și dezvoltare personală, 6-9+ ani
Coordonator: Raluca Tudorache
Grupă de vârstă: 6-9+ ani
Atelierul de Joc și Dezvoltare Personală are un caracter recreativ, de divertisment și de cultivare relaxată. Împreună vom învăța să ne jucăm, dar de data asta un pic altfel. Jocul ajută la rezolvarea multor aspecte pe care copiii le întâmpină adesea în cadrul familiei, în relația cu școala și colegii, în cadrul activităților extra școlare, de instruire sau până la urmă legat de viața lor intimă, personală, atât cât conștientizează.
Jocul este precum o ecuație, conectând intuiția, subconștientul și creativitatea, contribuind la o comunicare mai complexă, la o capacitate de procesare mai avansată a diferitelor situații, la o înțelegere mai profundă a propriilor preocupări interioare. Totodată, jocul antrenează mintea și corpul împreună, făcând copiii conștienți de limite dar mai ales de cum le pot confrunta, depăși sau rezolva, oferind o dezvoltare armonioasă a calităților deja prezente.
Atelierul de Joc este alternativ și holistic, integrând într-un mod ludic și imaginativ exerciții specifice inspirate din teatru, cultură generală și arte vizuale, dans și canto, lucru manual, tehnică și chiar spiritualitate. Abordarea variază în funcție de vârstele copiilor, de pregătirea, personalitatea și de nivelul de limbă.
Scopul este de a păstra legătura cu limba română și de a exersa într-un mod informal, de a intra în contact cu noțiuni mai diverse și complexe de vocabular, de a se obișnui cu vorbitul în public, de a reuși să se exprime articulat, de a deveni conștienți de propriile sentimente, negative și pozitive, de a fi capabili să analizeze sursa de unde vin ele, devenind mai îndemânateci în a-și gestiona emoțiile, vorbirea și comportamentul. Copiii sunt îndemnați în același timp să își antreneze un mod personal de a vedea lumea și a-și exprima ideile sau sentimentele, ceea ce oferă suport unei dezvoltări fizice, mentale și emoționale armonioase și fericite.
Prin intermediul noilor noțiuni antrenate, copiii vor fi mai încrezători în a alcătui scurte narațiuni și a se exprima în fața unei audiențe, își vor îmbogății cunoștințele generale, își vor stimula imaginația, vor exersa relațiile inter-personale într-un cadru prietenos, vor fi capabili să construiască obiecte, să priceapă și să poată discuta despre artă, să exerseze elemente de tehnică și să își sporească acuratețea felului în care privesc lumea.
Practic cursul cuprinde noțiuni de dramă și exerciții de improvizație, combinate cu lecții de fotografie și arte plastice, teste de cultură generală, antrenament fizic și intelectual, ivertisment și socializare.
Atelierul piticilor, 0-3.5 ani
Coordonator: MARIA CÎINARU
Grupă de vârstă: 0-3,5 ani
Scop
Să îi familiarizăm pe copii, de la cele mai fragede vârste, cu un mediu autentic românesc, în care ei pot vorbi, simți și gândi în limba română.
Obiective
- Îmbogățirea vocabularului activ și pasiv în limba română, pe baza experienței și a activităților/relațiilor cu ceilalți copii.
- Dezvoltarea legăturilor armonioase dintre copii, empatizarea și socializarea cu alți copii sau vorbitori de limbă română, prin participarea la activitățile de grup și la jocuri, atât ca vorbitor, cât și ca auditor.
- Să experimenteze în relațiile cu cei din jur stări afective pozitive, să manifeste prietenie, toleranță, armonie, concomitent cu învățarea autocontrolului în cadrul grupului.
Beneficii
- Activitățile se desfășoară în limba română și respectă, pe cât posibil, calendarul evenimentelor și sărbătorilor tradiționale.
- Copiii explorează mediul înconjurător și își dezvoltă conștiința de sine, prin apartenența la identitatea românească, fiind un plus care se adaugă la cea olandeză sau de altă origine.
- Comunicarea este foarte importantă, de aceea ținem cont de particularitățile fiecărui copil și ne adaptăm nevoilor lui individuale, prin lecturarea/improvizarea de povești sau poezii, prin audiție de cântece adecvate temei pe care o discutăm.
- În cadrul atelierului, copiii participă la diverse activități de dezvoltare a motricității de bază (mers, alergat, rostogolit, sărit) sau a motricității fine (jocul cu degețelele, ținerea creionului/culorilor în mână, desenatul, decupatul, modelarea cu plastilină, prinderea și manipularea obiectelor) care îi ajută să își exprime emoțiile și să se dezvolte armonios.
Părinții/însoțitorii copiilor vor rămâne în clasă pe durata atelierului și se vor implica alături de ei în activitățile care se desfășoară.
Mișcările în ritm de dans sau imitarea unor animale vor fi atracția fiecărui atelier, ceea ce va contribui la crearea unei atmosfere vesele la care copiii participă activ.
Metode de lucru
- Jocul este modalitatea de bază prin care sunt implementate toate activitățile de învățare la acest atelier.
- Într-o manieră ludică, cei mici interacționează unii cu alții, dar și cu adulții prezenți în sala de curs, ceea ce le conferă încredere în sine.
- Ca materiale didactice, vor fi folosite planșe și fișe de lucru, plastilină, creioane colorate, cărți de povești/poezii, ilustrații, filmulețe, CD-uri, DVD-uri, jucăriile pe care școala le are în dotare.
Teme orientative
- Cine sunt eu?
- Familia mea
- Corpul uman
- Anotimpurile – lecții dedicate fiecărui anotimp
- Natura și bucuriile ei
- Prietenii mei
- În vizită la zoo/la ferma de animale (discuții reale/imaginare despre o astfel de vizită)
- Pasiunile mele
- Sportul meu favorit
- Dansul este viața mea
- Micul bucătar
- Marcarea diverselor sărbători religioase sau naționale (Crăciunul, Paştele, Ziua Națională a României, Mărțişorul, Ziua Mamei, Ziua Copilului, Ziua Iei Românești)
Temele vor fi adaptate ținând cont de particularitățile de vârstă și interesele copiilor. Pot fi și lecții sugerate, în funcție de preferințele copiilor sau inspirate din evenimente care se derulează într-o anumită perioadă a anului.
În cadrul unor ateliere, putem avea invitați speciali, care să aducă un plus de dinamism întâlnirii și de la care vom învăța lucruri noi.
Atelierul părinților (ad-hoc)
Coordonator: Cătălina Robu
- Invitați speciali
- Șezători
- Ateliere

Artă plastică (la cerere)
Grupe de vârstă: 4-7 ani, 7-12 ani, 12+ ani
Obiective:
Copiii vor face cunoștință cu diferite materiale și instrumente de lucru și modurile de utilizare ale acestora. Astfel, ei vor învăța:
- să diferențieze și să numească forme și culori;
- să obțină efecte plastice prin combinarea formelor și culorilor;
- să vizualizeze și să modeleze forme în spațiu cu ajutorul anumitor tehnici precum: suprapunere, colaj, stropire, suflare, pliere etc.;
- să obțină compoziții plastice și decorative.
Beneficii:
- un spațiu de creație, exprimare, comunicare și relaxare prin desen și culoare;
- stimularea și dezvoltarea creativității, a imaginației;
- încurajarea copiilor să se exprime liber, într-o manieră ludică și interactivă, folosind suporturi și tehnici dintre cele mai variate.
Metode de lucru:
Variază în funcție de vârstele copiilor și de pregătirea lor.
Muzică (la cerere)
Coordonator: Adriana Luminița Pop
Obiective:
- introducerea copiilor în muzica polifonică, prin „jocuri muzicale”;
- învățarea de cantece, care apoi pot fi interpretate în diferite moduri, îmbogățite și transformate în joc.
Muzica, element unificator, al doilea limbaj de comunicare după limba maternă. Un atelier la care poate participa întreaga familie.
Beneficii:
- cântăm împreună, învățam cântece românești;
- realizăm o colecție cu texte și, eventual, partituri, aparținând diferitelor categorii muzicale;
- lecții de chitară, mandolină, inițiere pian;
- cor.
Dans folcloric românesc (la cerere)
Coordonator: Daniel Sandu
Asemeni jocului ludic, dansul popular este o activitate complexă, care implică deopotrivă mintea și trupul. Poate fi executat de dansatorii profesioniști, dar și de amatori, cu o singură condiție: pasiunea pentru tradiție să fie însoțită de dorința de a o descoperi și cunoaște.
Dansul popular se poate desfășura individual sau în grup, în cerc sau în linie, în perechi de doi, trei sau mai mulți dansatori.
Jocurile folclorice, cu toate că sunt atât de diferite, au în comun muzica și ritmul antrenant, exprimând bucuria și pasiunea pentru distracție a fiecarui mic sau mare dansator.
Învățând dansul popular românesc, copiii vor descoperi magia dansului folcloric și a portului național, vor descoperi un mediu plin de muzică și armonie, o lume încărcată de ritualuri, obiceiuri și simboluri tradiționale.
Chiar daca se afla la prima experiență, copiii vor trece treptat de la ritmul muzicii, la pașii de bază și apoi la coregrafii mai complexe. Fiecare dans folcloric este repetat pe parcursul orelor, astfel încât copiii să fie capabili să execute corect fiecare mișcare și coregrafie.
Beneficii:
- familiarizarea copiilor cu dansuri, obiceiuri și tradiții românești;
- cultivarea dragostei și respectului față de tradițiile culturale; cunoașterea și valorificarea lor;
- implementarea unor dansuri și cantece în combinație cu povești și basme populare românești;
- stimularea și implicarea părinților în cadrul unor activități comune.