Ce a însemnat 2022 pentru ROMPRO? 

Ne-am bucurat de întoarcerea la evenimente fizice în care ne-am strâns mulți și ne-am reconectat după luni de pandemie.

Am sărbătorit împreună Ziua Iei într-o atmosferă minunată în aula St. Nicolaaslyceum din Amsterdam, urmată de un picnic cu produse tradiționale românești și jocuri pentru copii. Fiecare a avut șansa să îmbrace cu mândrie portul tradițional.

Am dansat în premieră pe barca ROMPRO la Pride Amsterdam 2022. În săptămâna precedentă evenimentului, ROMPRO a dus o campanie de conștientizare în care oameni din comunitatea LGBTQ+ și nu numai, au mărturisit provocările prin care au trecut.

Puteți citi mai mult despre activitățile în care am fost implicați în continuare.

Rapoartele financiare pe ani le găsiți pe pagina Despre Noi ANBI.

Scoala romaneasca Amsterdam

În 2022 am marcat 6 ani de existență a Școlii Românești Amsterdam. Mulți copii au crescut alături de noi, transformându-se din pitici simpatici și timizi în adolescenți sau aproape adolescenți!

În modulul ianuarie – iulie 2022 am organizat 15 ateliere pentru fiecare modul în parte, la cursurile noastre participând 50 de copii. Am discutat despre primăvară, am sărbătorit ziua mamei, mărțișorul, Ziua Tricolorului, le-am prezentat copiilor tradiții și obiceiuri de Paște și am încheiat anul școlar printr-un picnic în aer liber.

În modulul septembrie – decembrie 2022 am organizat 3 ateliere : Atelierul Piticilor, Atelierul de Limba și Cultura Română și Atelierul de Dezvoltare Personală pentru Preadolescenți. Am descoperit împreună toamna și legumele specifice, sistemul solar și planetele lui, hobby-uri și activități care ne plac. Am mers în excursie la OBA, am luat parte la Săptămână Cărții și am sărbătorit împreună Ziua Națională a României, Moș Nicolae și Moș Crăciun.

Suntem recunoscători profesorilor care și-au dedicat weekendurile pentru a călăuzi copiii, și părinților pentru efortul depus pentru a-și aduce copiii și pentru susținerea acordată. În continuare, ne dorim să continuăm să creștem și să evoluăm împreună cu copiii noștri. Mulțumim!

Biblioteca Românească Olanda
2022 a fost cel mai ambițios an de la inaugurarea Bibliotecii Românești Olanda până în prezent, atât în spațiul online cât și în cel fizic.

Pe tot parcursul anului au avut loc întâlnirile săptămânale live pe Facebook BiebRO Luni în cadrul cărora am prezentat cărți noi ale autorilor români, am promovat evenimente literare ce au avut loc în Olanda dar am și discutat cu diverși invitați printre care Bianca David – coordonatoarea Clubului Părinților Pre(a)ocupați de Lectură, Rareș Turbatu – tânărul cititor din cadrul programului Lumea lui Știe Tot, dar și cu coordonatoarele rețelei Biblioteca Prichindeilor.

De asemenea am avut și o serie de interviu cu autori și ilustratori români.

Pe 2 Februarie, cu ocazia Zilei Cititului Împreună ne-am întâlnit online cu îndrăgitul autor și traducător Radu Paraschivescu. Pe 16 Iunie am transmis live întâlnirea fizică pe care am avut-o cu autoarea Dana Grigorcea, un eveniment realizat împreună cu Ambasada României în Regatul Țărilor de Jos. O înregistrare online a întâlnirii poate fi accesată aici. În 10 noiembrie ne-am întâlnit online cu ilustratorul Ionuț R. Olaru, anticipând întâlnirea fizică din 12 Noiembrie de la sediul BiebRO.

În ceea ce privește întâlnirile fizice, am (co-)organizat 5 evenimente, 3 dintre care la sediul BiebRO… Interconnections Școala Online

Anul 2022 a fost un an de creștere și dezvoltare pentru Interconnections Online School. În 2022 s-au desfășurat la Interconnections 50 de cursuri, din care 15 de limba română și 35 de limba neerlandeză. Am avut în total în jur de 315 participanți unici și mulți dintre studenții noștri au urmat câte 3,4 sau chiar mai multe cursuri la noi. Acest lucru confirmă calitatea cursurilor noastre și profesionalismul întregii echipe.

Cursurile de limba neerlandeză au fost din nou la mare cerere și numeroși studenți au ales să urmeze mai multe module la noi.
La limba română am continuat cursurile la diferite niveluri, de la începători de la 0, până la modulul 12. Avem studenți fideli care au urmat multe lecții la noi și pot scrie și vorbi fluent în română. Suntem tare bucuroși că acum pot comunica mai ușor cu familiile și prietenii lor din România.

Fără studenții noștri minunați și echipa IOS acest lucru nu ar fi posibil. Vă mulțumim din suflet tuturor! Vă așteptăm cu drag și în 2023 la cursurile noastre!

2022 a fost un an interesant pentru departamentul social. A început cu o schimbare în ceea ce privește coordonarea departamentului și cu o schimbare de strategie. Dacă până în acest an departamentul s-a orientat aproape exclusiv către ajutorarea cazurilor punctuale, în 2022 s-a trecut la o abordare care să vizeze informarea comunității cu privire la aspecte despre viața în Olanda.

Această schimbare de abordare a venit, cumva firesc, în momentul în care am evaluat sesizările pe care le primeam și natura lor. Majoritatea acestora erau despre probleme ale românilor întâmpinate în contextul unui raport de muncă în Olanda și a unor probleme (grave) care decurgeau de aici.

Așadar, am ajuns la concluzia că este necesar să punem mai mult accent pe partea de informare a comunității având ca obiectiv prevenirea unor probleme care apar din necunoașterea informațiilor.

Plecând de la această idee, am realizat pe 14 aprilie primul seminar on-line, împreună cu partenerii noștri de la Fairwork, seminar care a avut ca temă “Contractul de muncă sezonieră în Olanda. Ai grijă ce semnezi!”. Pentru cei interesați, seminarul poate fi revăzut pe canalul de YouTube.

Seria seminarelor on-line a continuat

De la 1 iunie 2022, s-a schimbat componența Consiliului Director al Fundației Rompro.

Cea mai mare schimbare este în ceea privește rolul de președinte de la Cătălina Negru la Dilek Yusuf. Mai jos ele împart cu noi gândurile și speranțele lor la acest moment de transfer…

Care este reacția ta?
0Cool0Upset0Love0Lol

Adăugați un comentariu

sus
ro_RO