De multe ori când mi se adresează întrebarea: „tu unde studiezi?”, răspunsul meu aduce o oarecare mirare pe fața persoanelor din fața mea. Urmează în mod inerent o sprânceană ridicată și curiozitatea: „unde?”. Astăzi mi-am propus să vă plimb imaginația prin orașul meu de suflet – Maastricht, supranumit și Perla Sudului.

Pentru a vă face o primă impresie despre Maastricht, am să vă împărtășesc ceva ce mi-a spus unul dintre copiii pe care i-am mentorat anul acesta. Încercând să descrie orașul pe care încă îl descoperea pas cu pas, analogia ce și-a făcut loc în mintea lui a fost Disneyland. Sincer, până în acest moment, nu am găsit cuvinte care să surprindă mai bine energia pe care o transmite Maastricht – un oraș mic cu multe influențe istorice.

Desigur, eu nu sunt aici ca să vă prezint obiective pe care le puteți găsi în cinci minute pe internet – deși am să strecor câteva, doar pentru că îmi sunt foarte dragi. Acest articol este menit să surprindă Maastrichtul prin ochii unui student care și-a găsit noua casă aici.

1. Stadspark 

Fie că vrei să organizezi un picnic cu prietenii, să vizitezi festivalul de Street Food, să iei parte la o petrecere spontană în aer liber sau pur și simplu să îți limpezești gândurile cu o plimbare, Stadspark este locul perfect. Centrul activităților studențești, acest parc ascunde mii de povești înțesate în fiecare colț verde, fiecare pod, prinzând culoare cu fiecare nou student care trece prin el pentru prima oară.

Dacă ai trecut prin Maastricht vreodată, te-ai obișnuit probabil ca în clădiri vechi ce de la exterior par a fi biserici să găsești… orice, dar nu biserici. Poate pare o idee stranie, dar fie săli de sport, biblioteci sau săli de evenimente, toate aceste construcții poartă un aer aparte. Mai jos aducem în prim-plan câteva dintre ele 🙂

2. Dominicanenkerk - Boekhandel Dominicanen

O veche biserică, vitralii și plafoane boltite, acum una dintre cele mai speciale librării. Regăsindu-se menționată în toate topurile magazinelor de cărți pe care trebuie să le explorezi o dată în viață, Dominicanen stârnește zâmbete indiferent de vârstă – de la teatru de păpuși, la numeroase cărți și cafea proaspătă, această librărie a devenit mai mult decât un magazin.

Stadspark si Dominicanenkerk
Stadspark și Dominicanenkerk
3. Rebelle

Rebelle este un loc unic și vibrant ce păstrează frumusețea arhitecturală a fostei biserici, oferind în același timp un spațiu contemporan și versatil pentru diverse evenimente. Locația galei facultății mele, organizată anul trecut academic, Rebelle îmbină istoria, eleganța și modernitatea, creând o experiență de neuitat pentru toți vizitatorii.

4. Sint-Pietersberg și lacul albastru

De departe unul dintre cele mai bune locuri de privit apusul în Maastricht, Sint-Pietersberg se numără printre cele mai înalte dealuri din Olanda. Cu istoria sa încărcată, peisajele pitorești și flora și fauna variată, acest loc oferă o experiență inedită pentru toți cei care îl vizitează. Pentru cei pasionați de istorie, în adâncurile dealului se află o rețea extinsă de galerii subterane. Departe de mulțime, pline de mister, peșterile, fortul și tunelurile Kazematten reprezintă la propriu bazele Maastricht-ului și pot fi vizitate în cadrul unui tur pentru doar € 9,50.

st pietersberg

5. Sphinxpassage

Deși Maastricht este un oraș în continuă dezvoltare, trecutul este prețuit, vizibil prin aerul istoric ce diferențiază Maastricht de alte orașe din Olanda. Sphinxpassage este mai mult decât un simplu pasaj – cel mai lung tablou ceramic din Țările de Jos este o cale de a explora și înțelege trecutul fascinant al Maastrichtului și al mărcii Sphinx. Cu fiecare pas prin acest pasaj, vizitatorii pot călători în timp, descoperind povestea și evoluția firmei de ceramică, un element important al istoriei locale.

6. Lumière Cinema

O altă clădire istorică renovată, Lumière Cinema Maastricht este o emblematică sală de cinematograf situată în inima orașului Maastricht, un loc de referință pentru cinefili și iubitorii de film din regiune. Pentru mine, Lumière este mai mult decât un cinematograf, servind și ca spațiu cultural vibrant ce găzduiește festivaluri de film, dezbateri cu regizori sau conferințe. O adevărată platformă de explorare în lumea cinematografiei, acest loc mi-a furat inima de la primul pas făcut în incinta sa.

7. St. Servaas Fair

Pentru fanii parcurilor de distracții, printre care mă regăsesc și eu, „bâlciul” anual din centrul Maastrichtului este atracția principală a lunii mai – aventură, bucurie și vată de zahăr. Fie că vrei să își depășești limitele, să experimentezi senzații unice sau pur și simplu să te bucuri de standuri și atmosferă, pe perioada acestui eveniment, centrul orașului prinde viață, iar grijile cotidiene par să se estompeze.

Outlet si Plaja Maastricht
Outlet și Plaja Maastricht
8. Maasmechelen Village Outlet

La o aruncătură de băț de Maastricht – mai precis, o călătorie cu autobuzul 63, se găsește o destinație de cumpărături în aer liber ce aduce împreună cele mai importante mărci de lux din lume. La „triunghiul granițelor”, între Olanda, Belgia și Germania, Maasmechelen Village reușește să îmbine shopping-ul cu o atmosferă de poveste conturată de boutique-urile rafinat decorate, de aleile pitorești și, nu în ultimul rând, de hotelul Terhills și cel mai albastru lac pe care l-am văzut în viața mea.

9. Heugem aan de Maas - „plaja” din Maastricht

O descoperire recentă – lacul Grindgat Oost-Maarland oferă o plajă, deși de dimensiuni mici, cu nisip, scoici și zâmbete. Înconjurată de spații verzi, aceasta plajă este locul perfect de răcorire atunci când telefonul îți arată, parcă și el nedumerit, că sunt peste 30 de grade în Olanda. Fie că vrei să asculți muzică, să te joci volei cu prietenii sau să faci o baie în lac, poți trece cu încredere acest loc pe lista destinațiilor tale dacă vei fi vara în Maastricht.

Vă dezvălui în cele din urmă localurile mele preferate din Maastricht, deoarece fiecare zi memorabilă se încheie cu o masă delicioasă sau un cocktail răcoritor.

10. Café Rosé

Café Rosé este un local pe care l-am găsit din pură întâmplare în primul meu an de studii în Maastricht. Deși de dimensiuni restrânse, este un loc al cărui pereți au auzit mii de povești de viață – fondat în urmă cu mulți ani, Café Rosé este un loc emblematic comunității LGBTQIA+, însă oricine se poate bucura de o atmosferă relaxată și prietenoasă, unde sunt încurajați să fie ei înșiși și să se simtă liberi să își exprime identitatea.

Canatoneta si cafe rose
CaNaToneta și Cafe Rose
11. CaNaToneta

Amplasat în piața centrală a orașului, acest restaurant proiectează o experiență mediteraneană inegalabilă prin meniul cu influențe italiene și spaniole. Prima oară când ne-am așezat la terasa acestui local a fost la finalul primei mele sesiuni, când am fost întâmpinați de o echipă extrem de prietenoasă, savurând cele mai bune preparate cu 20% reducere pentru studenți 🙂

12. BOLD: „ne vedem la vârf!”

Aflat pe acoperișul clădirii „Social Hub”, fostul Student Hotel, BOLD Rooftop Bar te întâmpină cu băuturi delicioase și priveliști panoramice uimitoare, fiind locul perfect de a te relaxa cu prietenii, privind apusul. Întregul local este conturat în jurul motto-ului „see you at the top”: privind de sus, lumea e a ta.

13. Mr. Smith Speakeasy - barul „ascuns”

Un local misterios și sofisticat, Mr. Smith aduce cu el o aromă de aventură și un aer de eleganță, atrăgându-și vizitatorii într-un spațiu intim și fermecător. Acest loc este perfect pentru cei în continuă căutare de experiențe unice, oferind o experiență inegalabilă în inima orașului Maastricht.

Articol și poze de Miruna-Cristina Cotfas.

Miruna este studentă în anul doi la Maastricht University, unde studiază Data Science and Artificial Intelligence. S-a alăturat echipei Rompro deoarece își dorește să prezinte Olanda prin prisma propriei perspective – o lume odată necunoscută, intimidantă, ce a devenit acum „acasă”. Deși profilul de licență sugerează inerent o persoană ce se bazează mereu pe rațiune, Mirunei îi place să se lase uneori și dusă de val, să trăiască fiecare clipă la intensitate maximă și să-și lase amprenta oriunde merge, prin activități de voluntariat și creare de conținut.

Care este reacția ta?
1Cool0Upset5Love0Lol

Adăugați un comentariu

sus
ro_RO