Vina

“The damaging part of learning to live your life in two parts , whether in reality or fantasy, cannot be underestimated. Nothing could be trusted for what it appeared to be. In learning to hide part of yourself, you lost the ability to trust anything or anyone fully” ― Alan Downs, The Velvet Rage: Overcoming the Pain of Growing Up Gay in a Straight Man’s World

Cred de cuviință ȋn faptul cӑ cel puţin douӑ aspecte sunt indispensabile vieţii de persoanӑ gay: inabilitatea de a avea ȋncredere ȋn oameni şi trăitul cu  vinovӑţie. Faptul că m-am născut, crescut și dezvoltat într-o țară homofobă a fost extrem de nociv și dăunător pentru mine. Frică mea internalizată ca nu cumva cineva din aproprierea mea să suspecteze faptul că sunt homosexual și deci, să fiu dat de gol, a fost paralizantă. Homosexualitatea mea era în timpul acela ascunsă atât de adânc întrucât am avut zero șanse să o explorez. Ea exista, era atât de vie pe cât ființă mea întreagă, însă supresata, negată, nedorită. Adolescența mea a fost marcată de rușine, vină, anxietate disproporțională cu cei mai frumoși ani ai vieții. Însă cel mai rău a fost inabilitatea de a fi și  de a mă exprima liber. Aceste fapte au lăsat o rană adâncă care nu va dispărea niciodată, si deși are șanse bune să se vindece cu timpul, cicatricea va rămâne întotdeauna.

Faptul că m-am mutat în Olanda pentru studiile mele de medicină a venit că o gură de aer proaspăt. Încetul cu încetul nu m-am mai simțit amenințat din toate părțile ori judecat, iar prin urmare am început să mă simt mai confortabil cu ideea de a fi eu însumi. Între timp am ajuns la concluzia că mă pot numi un bărbat (tânăr în cazul acela) homosexual. Ca orice alt tânăr, aveam nevoie disperată de acceptare și încuviințare de la persoanele apropiate. Am reușit într-o zi de vara să mă deschid părinților mei. Eram în vacanța de varӑ în București după primul meu an de studii. Între timp mi-am făcut „coming-out-ul” la toți prietenii mei din liceu, prietenii care  m-au acceptat toți  din start și au fost mândri de mine pentru curaj.  M-am săturat să mă ascund, să trăiesc cu rușinea de mine și am decis că este timpul potrivit să le spun alor mei („coming-out-ul” ul la părinți este una dintre cele mai importante și definitorii experiențe din viața unei persoane gay).

Am subestimat impactul. Părinții mei nu au știut cum să facă față momentului, au recurs în a mă duce la psihologi, respectiv psihiatrii (pe care îmi este rușine să ii numesc colegi de breaslă) care au răspuns sec că este doar o fazӑ pe care trebuie să o depășesc prin voință proprie și prin a experimenta cu sexul opus. Asta a rezultat în suficient material pentru ai mei pentru a recurge la absolut orice tentativă de manipulare și șantaj emoțional pentru a mă face să mă simt josnic, rușinos, vinovat, egocentric pentru tentativa mea sfidătoare de a cuteza de a fi gay. Momentele acelea mi-au oferit o lecție greu de înghițit, definitoare pentru restul vieții. Faptul că iubirea părintească nu este întotdeauna necondiționată. Doare faptul că ființele care ți-au dat viață, te-au crescut și te-au format, cele care întocmai ar trebuie să te iubească necondiționat și să te accepte așa cum ești, au dat greș în cel mai important rol al lor. Nu dau ȋnsӑ vina pe părinții mei. Societatea și restul lumii au sculptat o retorică bine definită care îți spune că nu ești suficient de bun, că nu este ok să fii tu însuți. Această retorică erodează o persoană până în miezul existenței sale. Respingerea (rejection) este una dintre cele mai dureroase experiențe umane.

După cum spune cântecul, ce nu te ucide te face mai puternic. Am învățat să fac pace cu trecutul meu, să fac față sentimentelor de vinovăție și rușine care au venit în societatea homofobă în care am crescut. Am învățat să (re)am încredere în omenie. Mă declar acum un bărbat homosexual extrem de mândru de el însuși și de faptul că poate afirmă lucrurile astea fără a-i fi frică de a își pierde slujba, carieră, sau reputația. Să desfaci experiențele trecutului (pe care le numesc, generic, traume) o să îmi ia încă mulți ani de acum înainte, însă am acum încredere că sunt pe drumul cel bun. Baby, I was born this way.

Autorul acestui articol este un tânăr român stabilit în Olanda încă din 2014. El activează că medic la un spital din Amsterdam.