Ne uităm cu recunoștință la toate proiectele și inițiativele prin care am reușit să susținem comunitatea românească din Olanda în 2024. 

Fiecare activitate a adus un plus de conexiune, sprijin și împărtășire de valori culturale. Vă invităm să aruncăm împreună o privire asupra celor mai memorabile momente din acest an. 

Școala Românească Amsterdam

Cu multă dăruire și iubire pentru copii, am încheiat încă un an de activitate la Școala Românească Amsterdam, marcând astfel opt ani de existență. 

Continuând modelul din anii precedenți, și în anul 2024 am avut trei ateliere tematice: Atelierul Piticilor, Atelierul de Limba și Cultura Română și Atelierul de Dezvoltare Personală pentru Preadolescenți, împărțite în două module. 

În modulul 1, ianuarie – iulie 2024, am organizat 20 de ateliere pentru fiecare grupă de vârstă. Fiecare sâmbătă a fost dedicată unor activități care au abordat teme variate, de la numere și matematică, dinozauri și igiena personală la spațiu și bani, aprofundând multe dintre ele prin intermediul unor experimente, al jocurilor, literelor, cărților și cântecelor. Am discutat despre emoții, prietenie, încredere și curaj, despre primăvară și vară, am sărbătorit Ziua Mamei, Mărțișorul, Ziua Tricolorului, le-am prezentat copiilor tradiții și obiceiuri de Paște. Ne-am antrenat abilitatea de a spune NU și DA, de a ne menține limitele și a respecta diferențele dintre noi și ne-am exersat capacitatea de a vorbi în fața celorlalți despre ceva important pentru noi și de a răspunde la întrebările celorlalți. 

Am fost alături de echipa națională de fotbal, copiii transmițând din inimă și la unison: Hai România! 

În data de 1 iunie, a avut loc prima ediție de 𝗕𝗜𝗞𝗘𝗔𝗧𝗛𝗢𝗡 Țările de Jos la Școala Românească Amsterdam! Ne-am unit forțele cu Bikeathon Țara Făgărașului , să strângem bani pentru cauze nobile din România care au mare nevoie de ajutorul nostru. Ne-am simțit minunat împreună, iar copiii au fost foarte entuziasmați să pedaleze și să sărbătorească de ziua lor. 

În perioada 15 iunie – 6 iulie, Școala Românească a organizat un atelier pilot de matematică pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 8-12 ani, susținut de Iulia Pintilie, unde copiii au avut ocazia să facă o incursiune în lumea matematicii într-un mod distractiv și educativ. 

După bine meritata vacanță de vară, ne-am întors la modulul 2 în septembrie până în decembrie 2024. În cele 13 ateliere din acest modul, am descoperit împreună festivalul recoltei, lumea cărților, am vorbit despre ”altfel de cadouri”, despre emoții, meserii și pasiuni. Am vorbit despre puterea de a fi blând, de a fi alături de celălalt, de a dărui din timpul tău, de a ajuta și a asculta, iar apoi ne-am concentrat pe dezvoltarea spiritului civic, a responsabilității sociale și atitudinii proactive. Am  sărbătorit împreună Ziua Națională a României învățând despre democrație și despre dreptul nostru la vot, apoi Moș Nicolae și Moș Crăciun. 

În data de 5 octombrie am sărbătorit cărțile pentru copii în cadrul celei de-a 7-a ediții a Kinderbookenweek și am avut bucuria de a le avea ca oaspete pe Oxana Greadcenco (care a captivat atenția Piticilor) și pe Diana Tivu (care încântat copiii mai mari desenând împreună o masă de ceai personalizată). Ambele au dedicat tuturor momente de lectură, au oferit dedicații și ne-au delectat cu talentele lor.

În 16 noiembrie copiii au avut o experiență memorabilă și aceasta se datorează prezenței invitatei noastre speciale, Greta Templeman. Activitățile propuse de Greta ne-au învățat să ne folosim abilitățile manuale, răbdarea și să cunoaștem perseverența. 

Ultimul atelier a fost de neuitat! Am sărbătorit Crăciunul împreună, realizând aranjamente festive, cântând colinde tradiționale și primindu-l cu mare emoție pe Moș Crăciun. Zâmbetele copiilor, creativitatea și atmosfera caldă ne-au adus aminte cât de frumoase sunt tradițiile noastre. 

Mulțumim din suflet profesoarelor pentru dedicarea, pasiunea și efortul pe care le depun pentru a transforma fiecare weekend într-o oportunitate de învățare și creștere a copiilor. 

Nu în ultimul rând, mulțumim părinților pentru încrederea, susținerea și implicarea pe care le-ați arătat înscriindu-vă copiii la școala noastră și sprijinindu-i în această frumoasă călătorie a cunoașterii și păstrării limbii și tradițiilor românești. 

Biblioteca Românească Olanda

Iată și retrospectiva BiebRO. Cu multă bucurie şi încântare privim în urmă spre un an bogat şi încărcat cu evenimente prin care am descoperit cărți, autori şi ilustratori deosebiți.

➡️ În martie am stat la poveşti cu minunatul autor şi traducător Jan Willem Bos în cadrul unei întâlniri găzduite de OBA Javaplein şi organizate în colaborare cu ICR Bruxelles şi Ambasada României în Regatul Țărilor de Jos. După ce am discutat despre cartea sa de memorii “De la Rin la Dunăre și înapoi” ni s-au alăturat pentru un panel de discuții despre traducerile din română în neerlandeză și invers, directorul editurii Pegasus Susan van Oostveen și traducătoarea Cătălina Oșlobanu.

➡️ Pe 29 iunie l-am avut alături de noi în Amsterdam pe autorul Robert Șerban. Am discutat despre activitatea sa impresionantă dar și despre procesul său de a scrie cărți precum “Oameni în trening”, “Nemaipomenita întâmplare a pripitei Ena”, “Cele patru aripi ale bunicii” sau “Aproape nimic sigur”. În a doua parte a întâlnirii ni s-a alăturat autoarea Cristina Winters pentru un panel de discuție despre “Provocările unui autor român în diasporă” și despre cât de vizibilă este activitatea sa în lumea literară din România.

➡️ În octombrie ne-am continuat tradiția şi am organizat o nouă ediție de Kinderboekenweek: Săptămâna Cărții alături de Școala Românească Amsterdam. Ilustratoarea Diana Tivu a venit tocmai din București și ne-a povestit despre procesul ei de creație pentru romanul grafic “Cozonăcei cu Stafide” publicat de editura Frontiera. Am organizat împreună și un atelier de ilustrație pentru copii. Alături de noii a fost prezentă și autoarea Oxana Greadcenco. Ne-a povestit despre cum a scris și publicat cartea sa pentru copii “Călin și Nina”.

➡️Am organizat 10 ateliere fizice de lectură la OBA Oosterdok, parte a proiectului “Caruselul de lectură”.

➡️Cu ajutorul Roxanei Popescu am organizat 38 de ateliere online de lectură pentru super BiebROțeii noştri.

➡️În prima parte a anului vitrina noastră de la OBA a găzduit lucrări ale artiştilor români din Olanda. Mulțumim: Alina Allen, Mihai Chirilă, Lara Pintea şi Magdalena Pătrăşcan pentru colaborare.

➡️Din septembrie am expus 20 de lucrări semnate de artişti de la Clubul Ilustratorilor, parte a expoziției Back to Childhood. Aceste lucrări pot fi încă vizitate până la final de ianuarie.

Mulțumim Departamentului pentru Românii de Pretutindeni pentru susținere. Le mulțumim şi tuturor voluntarilor care au făcut toate aceste proiecte posibile.

Şi nu în ultimul rând mulțumim tuturor participanților care ne ajută să continuăm aceste inițiative!

Sperăm ca 2025 să fie la fel de generos! 

Care este reacția ta?
2Cool0Upset0Love0Lol

Adăugați un comentariu

Acest site utilizează Akismet pentru a reduce spam-ul. Cunoașteți modul în care sunt prelucrate datele comentariului dvs.

sus
ro_RORO