Interviu cu Luiza Manea-Cijsouw, fostă artistă la circ

1. Pentru început, spune-ne câte ceva despre tine. Cine e Luiza Manea-Cijsouw?

Sunt Luiza Manea, Cijsouw după soț, am 40 de ani, doi băieței, unul de 6 ani, Milan și unul de doi ani și jumătate, Matthijs. Locuiesc de 23 de ani în Olanda. Născută în București, la vârsta de 5 ani am început gimnastica. Părinții mei, mai mult din dorința de a-mi consuma energia și sperând că poate așa voi începe să mănânc un pic mai bine (mâncam destul de rău și eram și foarte slabă), m-au dat la gimnastică. Tentativa de a mă ajuta să mănânc mai mult a eșuat pentru că gimnastica a devenit pasiunea mea. Am început mai întâi doar pentru a face mișcare, însă ulterior s-a dovedit că totuși aveam ceva talent. Doamna Alina Goreac, fosta mare gimnastă Alina Goreac pe atunci, care era antrenoarea mea în 1987, mi-a sugerat, doi ani mai târziu, să încerc la internat la Deva, deoarece aveam mai multe șanse să-mi împlinesc visul și, de ce nu, să ajung la echipa națională de gimnastică a României.
Mi-a plăcut ideea. Am discutat cu părinții mei. Mama mea nu a fost foarte bucuroasă de alegere, dar m-a susținut. Tatăl meu m-a susținut sută la sută. Și așa se face că, în septembrie 1989, începeam școala la internatul de la Deva și totodată și antrenamentele. Aveam zilnic antrenamente, câte cinci ore pe zi, școală, apoi iar antrenament. A fost greu, dar a fost și foarte frumos. Am amintiri frumoase, am legat prietenii frumoase. Nimic în viață, zic eu, nu îți pică din cer și asta a fost în special în anii de la internat. Înveți că trebuie să muncești mult, că nu trebuie să depinzi de alții, că trebuie să încerci, prin forțele proprii, să-ți împlinești visurile dacă vrei cu adevărat. Din păcate, după 5 ani, corpul meu nu a mai rezistat. Din cauza problemelor de nutriție am dezvoltat o anemie de ultimul grad.

A trebuit să renunț o perioadă la gimnastică, mai întâi pentru a prinde din nou forțe. Ulterior mi-am dat seamă că e destul de greu să mă reapuc de gimnastică la nivelul la care fusesem, deoarece în lunile acelea toate celelalte colege se antrenau în continuare la același nivel, iar eu dădeam înapoi. Dar într-o zi, într-un weekend, când am fost cu părinții mei la un spectacol de circ, m-au încântat enorm de mult acrobații. Foarte entuziasmată le-am spus părinților mei că vreau și eu să fac același lucru. Și m-au susținut din nou în nebunia mea de a încerca iar lucruri noi. Le sunt recunoscătoare că întotdeauna m-au susținut și mi-au dat voie să încerc lucruri noi în viață, chiar dacă nu a fost întotdeauna ușor. Și așa se face că, două luni mai târziu, începeam să mă antrenez la circ, cu o trupă, după care au urmat sezoanele în afara țării. Am lucrat și în București, la Circul de Stat, am avut diferite spectacole, dar am lucrat și în afară, în țări precum Polonia, Iordania, Kuweit, Abu Dhabi, Dubai etc.
Și așa se face că viața mea a fost plină de aventură, pentru că am călătorit mult, am întâlnit foarte mulți oameni, alte culturi, alte țări, alte obiceiuri și oarecum am învățat să mă adaptez destul de ușor la obiceiurile fiecărei țări, dar și la obiceiurile care sunt la fiecare circ. Înveți să respecți oamenii, fiecare având cultura lui, religia lui. Înveți să respecți toate lucrurile astea și oarecum să te adaptezi mai ușor la situații și la oameni noi. Deci, pe scurt, pot să zic că sunt o persoană norocoasă datorită părinților mei, care mi-au dat voie să visez, mi-au dau voie să încerc lucruri noi și întotdeauna m-au susținut și norocoasă și pentru că, de mic copil, am avut șansa să călătoresc mult, să fiu mereu în contact cu alți oameni, indiferent de naționalitate, indiferent de religie, și am învățat să respect fiecare om în parte.

2. Ce te-a adus în țara lalelelor?

Am ajuns în Olanda datorită circului. Am primit un contract să venim să lucrăm în Olanda cu trupa și în 1999 am pășit pentru prima oară în Olanda. Nu-mi imaginam că voi rămâne aici.
Mai întâi am călătorit ani de zile cu circul în lung și-n lat și nu mi-am imaginat că vom rămâne, deoarece noi așa eram obișnuiți ca după un an, doi sau în funcție de cum se prelungeau contractele, să plecăm la alt circ, în altă țară. Totuși viața îți mai rezervă și surprize și iată că, după 23 de ani, mă aflu în continuare în Olanda. În momentul de față nu am planuri de a mă întoarce în România. Deși îmi iubesc țara enorm și mă duc cu drag în vacanță, totuși mi-am construit o viață aici și voi rămâne aici și pe viitor.

3. Ai fost nevoită, în toți acești ani de când locuiești în Regatul Țărilor de Jos, să te reprofilezi în plan profesional ? Ți-a fost greu? Ai întâmpinat dificultăți în ceea ce privește limba?

Fiind acrobată la circ și fostă gimnastă de performanță, în momentul în care m-am oprit cu circul a fost o schimbare destul de mare în viața mea, dar pot spune că am acceptat provocarea și am făcut acest pas. Pe atunci nu vorbeam olandeza, pentru că la circ se vorbea mult engleza și nu am fost nevoită să o învăț – mai ales pentru că nu am crezut că voi rămâne definitiv în Olanda – însă, ușor-ușor, am început să învăț din zbor. M-am angajat mai întâi la un parc de vacanță, am făcut curățenie în casele de vacanță. A fost un prim pas când încă nu știam limba. Apoi am început să prind din zbor tot mai multe cuvinte. Am avut parte de oameni care m-au ajutat și m-au îndrumat, așa am aflat și de școala unde puteam învăța limba olandeză mai bine. Am fost 6 luni la școală, câte trei zile pe săptămână și acest lucru mi-a prins mult mai bine.

Cunoscând limba olandeză, m-am angajat ca antrenoare la 3 cluburi diferite, unde veneau copii de vârste diferite, atât fete cât și băieți. Toți făceau gimnastică la nivel recreativ, nu la nivel de performanță. Am antrenat timp de un an de zile și fetițe care se antrenau la un nivel mai ridicat, dar în niciun caz la nivelul de performanță pe care eu, copilă fiind, l-am practicat. Mi-a plăcut însă mult să fiu din nou în sala de gimnastică, să lucrez la diferite aparate, să le arăt copiilor și să le explic. Din păcate, din cauza problemelor de sănătate (un genunchi care îmi dădea bătăi de cap), am renunțat să mai antrenez pentru că, aflându-mă în sala de gimnastică, îmi era greu să mă abțin să nu fac și eu câte ceva și acest lucru îmi dăuna prea mult. Am încercat apoi alte lucruri, după care, la un moment dat, am avut șansa de a mă angaja la un salon de înghețată care urma să se deschidă. A fost cea mai bună alegere pentru că, de acolo, am crescut și am ajuns să lucrez în horeca, la un restaurant-hotel. Am lucrat timp de zece ani în acest domeniu. Mi-a prins bine faptul că urmasem cursurile de olandeză, pentru că așa am putut comunica mai bine, puteam să scriu emailuri, să vorbesc cu clienții. Așadar pot spune că, atunci când cunoști bine limba, poți găsi mult mai ușor un loc de muncă. Eu una am avut norocul să întâlnesc oameni care mi-au dat o șansă, care m-au învățat multe lucruri, care m-au ajutat foarte mult și care n-au făcut diferențe pentru că veneam din altă țară sau pentru că la început nu știam limba. Au fost toți deschiși să mă ajute. La început e mai greu să-ți găsești acel job care să-ți placă cu adevărat, dar eu zic că cu perseverență și curaj poți face multe. Și mai cred că e important să înveți limba olandeză dacă vrei să te stabilești aici.

4. Știm cu toții că, pentru expați, una dintre cele mai mari provocări e îngrijirea copiilor mici, în condițiile în care familia e departe, iar perioada concediului maternal este mult mai scurtă în comparație cu România. Cum ai reușit să te împarți între responsabilitățile casnice și cele profesionale după ce ai devenit mamă ?

Viața mea s-a schimbat mult după ce am devenit mamă. Aici concediul de maternitate nefiind atât de lung ca în România (ai trei luni de zile după ce ne naște copilul, asta în cazul în care te oprești din a lucra cu 4 săptămâni înainte de naștere, altfel ai și mai puțin timp). A fost destul de greu, însă am avut noroc că în primul an după ce l-am născut pe băiețelul meu cel mare, părinții mei erau încă cu mine în Olanda (ei au locuit 6 ani în Olanda, apoi s-au întors în România). Ei m-au ajutau de fiecare dată când am avut nevoie. Bineînțeles că am avut și am în continuare mult ajutor și din partea socrilor, dar și a surorii mele care locuiește tot aici, în Olanda, foarte aproape de mine. Doar că, după ce părinții mei s-au întors în România, situația a devenit puțin mai dificilă. Am apelat o bună perioadă de timp la ajutorul surorii mele, dar apoi și situația ei cu serviciul s-a schimbat. Întrucât e într-o continuă creștere și face multe cursuri și în același timp și lucrează, e mai greu să apelez la ea în fiecare săptămână să mă ajute cu copiii.

În momentul de față mă bazez mult pe ajutorul socrilor și al părinților mei (atunci cînd vin în Olanda, adică cam o data pe an, câteva luni), atât pentru a lăsa copiii cu ei ca să pot merge la serviciu, cât și să mă ajute la treburile casnice. Simt că mă răsfăț în lunile în care sunt părinții mei aici pentru că mă ajută mult. Când pleacă ei, îmi e întotdeauna greu să îmi reiau toate atribuțiile. Am însă șansa de a avea un soț care mă ajută enorm, împărțim oarecum treburile, unul duce copiii dimineață la școală, celălalt îi ia. Eu, de exemplu, intru foarte devreme la serviciu, dar termin mai devreme și atunci pot lua eu copiii de la școală și grădiniță și sunt eu apoi acasă cu ei. Soțul începe mai târziu și-i poate duce el dimineața, însă vine mai târziu acasă. Socrii mei ne ajută și ei, însă încercăm să nu apelăm mai mult de o zi pe săptămână la ajutorul lor. Dacă însă intervin anumite urgențe, mai apelăm la ei. Nu întotdeauna e ușor când ai copii și ai și un job. Trebuie să-ți faci programul bine dinainte pentru că nu poți pleca când și cum vrei, trebuie să ții cont de anumite aspecte, de exemplu alăptatul. Poate că te descurci mai greu, dar nimic nu e imposibil. În cazul meu, am noroc că soțul meu se implică la fel de mult și atunci îmi oferă și mie libertatea de a lucra. Lucrând în echipă, creșterea copiilor nu mai pare la fel de grea.

5. Cum este comunitatea în care trăiești, te-ai simțit binevenită în Occident ? 

Am avut parte de oameni foarte buni, cu suflet mare care m-au primit foarte bine în comunitatea lor încă de la început. La început, când încă nu cunoașteam limba olandeză – tocmai mă oprisem cu circul și hotărâsem să o iau pe alt drum – au existat oameni care m-au îndrumat, mi-au dat sfaturi cu privire la găsirea unui loc de muncă, m-au ajutat apoi să mă înscriu la școală ca să învăț limba olandeză mai bine, au fost oameni care oarecum m-au primit cu brațele deschise. În momentul de față, mi se pare că comunitatea în care trăiesc e formată din oameni deschiși, oameni care înțeleg mult mai bine problemele fiecăruia și încearcă să se ajute unii pe alții. Observ în special la mămicile cu copii de aceeași vârstă cu ai mei că înțeleg mai bine problemele care apar și atunci încercăm de multe ori să ne ajutăm una pe alta. Mă bucur că niciodată nu am fost privită ca o persoană din afară, ci ca una de-a lor, care locuiește aici de mulți ani și nu au făcut niciodată diferențe.

6. Dacă ar fi să faci o paralelă între România și Regatul Țărilor de Jos, ce diferențe vezi din punct de vedere economic, social și cultural ?

Nu mă simt în măsură să fac o paralelă între România și și Olanda din punct de vedere economic, social și cultural având în vedere că am locuit mai mult în afară decât în România iar în anii petrecuți în România eram o copilă. În orice caz, se știe că Olanda e o țară puternică economic și asta îi aduce și multe avantaje. Aici sunt oameni care pun copiii și viitorul lor înaintea altor lucruri. Sistemul medical e mult mai bine pus la punct decât în România. Aș fi vrut să văd și în România un sistem medical ca în Olanda, dar, cine știe, poate peste zece ani va fi și acolo așa. În rest mi-e greu să-mi dau cu părerea deoarece nu prea am stat în România, și nu am experiența necesară ca să vorbesc despre aceste lucruri.

7. O ultimă întrebare, dat fiind că locuiești de ceva timp în Occident: ai vreun sfat pentru românii care se gândesc să emigreze ?

Sfatul meu pentru cei care vor să emigreze în Olanda, – pentru că vorbim acum de Olanda – ar fi să încerce să învețe limba olandeză. Atunci când înveți limba, te poți integra mai ușor în comunitate, iar integrându-te mai ușor, înveți mult mai multe lucruri, primești mai mult ajutor. Am observat că olandezii apreciază foarte mult efortul tău de a învăța limba lor și de a te adapta la stilul lor de viață și devin mai deschiși și mai săritori. Și oricine emigrează în Olanda să nu creadă că aici umblă câinii cu covrigi în coadă. Nu e întotdeauna ușor și trebuie să învețe că există și momente mai grele, că nu întotdeauna poți să găsești un job foarte bine plătit, câteodată trebuie să începi de jos pentru a ajunge mai departe, dar, cu multă perseverență, îți poți atinge scopurile și împlini visurile.

 

Interviu realizat de Magda Mincu.

Magda e stabilită în Olanda din 2012, împreună cu familia. Este de profesie traducătoare (predominant din neerlandeză în română) și face parte din echipa de marketing a Fundației Rompro de la începutul anului 2022. A ales să devin voluntară în Fundație în primul rând din dorința de a socializa cu alți români aflați pe teritoriul Olandei, dar și pentru a ajuta cu informații și traduceri.