Ne uităm cu recunoștință la toate proiectele și inițiativele prin care am reușit să susținem comunitatea românească din Olanda în 2024. 

Fiecare activitate a adus un plus de conexiune, sprijin și împărtășire de valori culturale. Vă invităm să aruncăm împreună o privire asupra celor mai memorabile momente din acest an. 

Departamentul social

Anul 2024 se distinge ca fiind un an bogat în evenimente realizate în cadrul Departamentului Social. Astfel, primul eveniment al anului a fost realizat în luna martie și a fost dedicat, cum altfel, exclusiv femeilor. Seminarul „Violența domestică – perspectiva legală” a fost cel mai de impact seminar organizat în anul 2024.

Seria seminarelor a continuat cu seminarul dedicat unui subiect mereu de interes, și anume, „Noutățile sistemului de taxe olandez și psihologia banilor”, seminar realizat în luna iunie. Acest seminar a marcat și o colaborare valoroasă cu Ambasada României în Regatul Țărilor de Jos.

Toamna s-a dovedit a fi bogată în evenimente informative. Astfel, al treilea seminar a avut loc în luna septembrie și a fost dedicat tot „Violenței domestice”, însă, de data aceasta, abordat dintr-o perspectivă psihologică.

Am continuat cu seminarul despre „Rolul sindicatului în cadrul raportului de muncă”, un seminar online care a adus informații utile în mod special muncitorilor români care se confruntă cu diverse probleme.

Luna octombrie a venit cu două seminare. Primul dedicat „Sănătății în Olanda”, seminar care s-a desfășurat în format fizic dar a fost și transmis online.

Ultimul seminar al anului a fost transmis exclusiv online și a abordat o temă relevantă pentru muncitorii migranți, „Promisiunile false în faza recrutării”.

Seminarele care au fost transmise și online pot fi regăsite și ascultate pe pagina de YouTube a Fundației.

Departamentul Social al Fundației RomPro s-a bucurat în realizarea proiectelor de susținerea Departamentului pentru Românii de Pretutindeni.

Departamentul de evenimente

În 2024, echipa de evenimente Rompro a organizat cu entuziasm patru evenimente dedicate comunității românești din Olanda:

  1. Târgul de Primăvară a avut loc în februarie, în Rijswijk/Haga. Evenimentul a reunit expozanți români din Olanda și a atras numeroși vizitatori încântați. Pe lângă produsele expuse, târgul a inclus și un program artistic de dansuri populare cu măști.
  2. Bikeathon Țările de Jos s-a desfășurat în luna iunie, fiind organizat de echipa ROMPRO împreună cu Bikethon Țara Făgărașului și Școala Românească din Amsterdam.
  3. Festivalul Romanian Vibes a avut loc în septembrie, în Delft. Programul a inclus printre altele muzică live, diverse ateliere, târg cu expozanți și activități pentru copii. Publicul foarte numeros s-a bucurat, de asemenea, de preparate tradiționale, precum mici, langoși și kurtos kalacs, precum și de atmosfera “ca acasă”.
  4. De Ziua Națională a României, pe 1 decembrie, ROMPRO, alături de RoFilmNL și Pathe Nederland, a organizat proiecția filmului ‘’Anul Nou care nu a fost’’. Filmul a fost prezentat în patru orașe importante din Olanda: Haga, Amsterdam, Eindhoven și Utrecht.

Aceste activități au fost posibile datorită implicării experților, partenerilor și voluntarilor care s-au alăturat misiunii noastre de a sprijini comunitatea românească din diaspora.

Mulțumim tuturor participanților și vă invităm să rămâneți alături de noi și în 2025.

Care este reacția ta?
0Cool0Upset0Love0Lol

Adăugați un comentariu

Acest site utilizează Akismet pentru a reduce spam-ul. Cunoașteți modul în care sunt prelucrate datele comentariului dvs.

sus
ro_RORO